Din 2014, când industria de gaming atingea o cifră de afaceri de 114,7 milioane de dolari, cifra a crescut constant. În 2015, a ajuns la 137 milioane de dolari, arată un studiu realizat de RGDA (Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri din România) despre industria de gaming din România.
Studiul realizat de RGDA relevă că în industrie activează peste 80 de studiouri. Peste 50 dintre ele dezvoltă jocuri în București, iar 16 companii își desfășoară activitatea în Cluj, Timișoara, Brașov și Iași. Creșterea industriei este susținută și de numărul mare de companii înființate doar în 2016 – 25 la sută din totalul studiourilor de gaming. 85 la sută dintre studiourile din România sunt specializate pe dezvoltare de jocuri noi, iar 15 se concentrează pe servicii de specialitate pentru industrie.
Conform cifrei de afaceri din 2016, cele mai mari companii dezvoltatoare de jocuri din România sunt Ubisoft, Electronic Arts, Gameloft, Amber Studio, Bandai Namco Entertainment, King Games Studio, Mavenhut, Super Hippo, Green Horse Games și AMC Pixel Factory. Industria s-a remarcat prin dezvoltarea sau co-dezvoltarea în România a unor titluri internaționale mari, precum seria FIFA, seria NFS, seria Assasin’s Creed, seria Ghost Recon, Modern Combat 5:Blackout, dar și prin jocuri dezvoltate de companii românești, precum Door Kickers, Frozen Free Fall, Move or Die, Solitaire Arena sau Black The Fall.
Studiul a fost realizat cu ocazia celei de-a doua ediții a conferinței DEV.PLAY, eveniment organizat de RGDA, în 11-12 septembrie, la Grand Cinema&More, din Băneasa Shopping City. Pe lângă numeroșii speakeri internaționali și locali, DEV.PLAY va oferi o multitudine de oportunități pentru dezvoltatorii indie. Nordic Game Discovery Contest este competiția dezvoltată de Nordic Game, unul din cele mai importante evenimente ale industriei de game development din întreaga lume. Discovery Contest este o provocare pentru dezvoltatorii indie, în cadrul căreia proiectele selectate sunt prezentate în cadrul unor pitch-uri live, ce sunt apoi jurizate, iar cel mai bun proiect este premiat.
La DEV.PLAY va exista o zonă expozițională dedicată dezvoltatorilor indie, Indie Expo. Ei își vor putea prezenta gratuit creațiile către participanții și jurnaliștii prezenți la eveniment. În cadrul conferinței va exista și o zonă dedicată educației, în care vor fi prezente instituții și programe ce oferă cursuri de formare profesională în domeniul jocurilor video: University of Suffolk (UK), Universitatea Politehnica București, Gamedev Academy. Mai multe detalii despre conferință sunt disponibile aici.