Jumătate dintre cele mai mari 30 de bănci europene și-au schimbat directorul general, din 2020. Niciun manager nou nu este femeie

Cele mai mari bănci din Europa au rămas în urmă cu respectarea promisiunilor de a promova mai multe femei, cel puţin în privinţa posturilor importante de conducere, transmite Bloomberg.

În ultimii doi ani, nicio singură femeie director general nu a fost numită la una dintre principalele 30 de bănci europene, deși în acest interval au fost înlocuiţi aproape jumătate dintre directorii generali.

Şi studiul publicat de compania de rating DBRS Morningstar arată că diversitatea de gen s-a îmbunătăţit la nivelul Consiliului de Administraţie, dar este în urmă în privinţa poziţiilor de conducere executivă. Germania, cea mai mare economie din Europa, este la coada clasamentului (pe penultimul loc) în ceea ce priveşte reprezentarea femeilor în Consiliile de Administraţie. În 43 de instituţii, femeile deţin 12 la sută din funcţiile de director general. Toate au fost numite înainte de 2020, notează Agerpres.

Printre cele 14 bănci care şi-au schimbat directorul general, din 2020, se află nume importante în finanţele globale, precum Barclays, Credit Suisse, HSBC Group, Santander şi UBS. Multe dintre cele mai mari bănci din Europa au promis în mod repetat să sporească diversitatea de gen în rândul angajaţilor lor de top, iar problema a devenit o sursă majoră de îngrijorare în rândul acţionarilor şi autorităţilor de reglementare. Confruntate cu oportunitatea de a transforma cuvintele în fapte când apar posturi de conducere vacante, creditorii continuă să aleagă bărbaţi în detrimentul femeilor.

Articolul anterior

Firma de servicii profesionale PKF Finconta are un nou Partener și lider al departamentului de Audit

Articolul următor

Heineken pune lacătul pe fabrica de bere din Constanța

Articole din aceeași categorie
Total
1
Share