Banner

Kaufland: Burse de 26.000 de euro, pentru studenții români din spațiul germanofon

Foto: LMU München

Pentru al doilea an consecutiv, retailerul lansează programul burselor de studii, adresat românilor care învață la universități de prestigiu din Germania, Austria și Elveția.

Kaufland România oferă patru burse de studiu, în valoare de 26.000 de euro (650 euro/lună, timp de zece luni), pe parcursul anului universitar 2017-2018, tinerilor studenţi admişi într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, indiferent de profilul de studii ales. “Lansăm un nou program de burse, prin care ne propunem să susținem tinerii cu potențial, de-a lungul parcursului educațional. Credem că programul  Bursa de studiu privată Kaufland le va oferi șansa de a-și valorifica întregul potențial și de a-și dezvolta o carieră de succes. În plus, inițiativa se înscrie în strategia companiei de a încuraja excelența și de a deveni angajatorul preferat pentru tinerii talentați și motivați, care doresc să-si construiască o carieră solidă în retail”, declară Estera Anghelescu, Recruiting and Employer Branding Director în cadrul Kaufland România.

Termenul limită până la care tinerii pot aplica este 30 iunie, iar procesul de selecție pentru această ediţie va începe în iulie. Câștigătorii Burselor Kaufland vor fi anunţaţi pe site-ul de carieră al companiei, în 30 august. Tot aici pot fi găsite mai multe detalii despre programul Bursa de studiu privată Kaufland şi despre regulamentul de participare.

Despre Kaufland România

Este singura companie din industria națională de retail care obține pentru al doilea an consecutiv titlul de Angajator de Top în România, printr-o certificare internațională acordată de organizația independentă Top Employers Institute, din Olanda. Compania este prima din industria de retail și în top 100 cei mai căutați angajatori din România, în rândul tinerilor, potrivit studiul European Graduate Barometer, realizat de institutul Trendence din Germania. În același timp, Kaufland ocupă prima poziție în clasamentul companiilor de retail food din Topul celor mai căutați angajatori, categoria Business/Commerce. Datele reies dintr-un studiu realizat anual de compania internațională de cercetare Universum Global în Europa, în rândul studenților, pentru a stabili care sunt cei mai doriți angajatori la nivel național. În ediția din acest an, la studiu au participat 10.500 de studenți din România.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share