KeepCalling vrea să schimbe lumea, cu gesturi mici

Compania KeepCalling a preluat numele și ideea filmului “Pay it forward” (Dă mai departe) și și-a propus să schimbe lumea în bine, prin fiecare gest mărunt.

Provocarea a fost lansată în primul rând angajaților KeepCalling, însă în scurt timp gesturile frumoase au mers mai departe, în afară companiei. De ce acum? Pentru că mesajul campaniei “Pay it forward” este de actualitate, mai mult ca niciodată. În filmul apărut în 2000, Trevor primește o temă pentru acasă, ce constă în găsirea unei idei pentru îmbunătățirea întregii omeniri. Astfel, el vine cu ideea de a face trei fapte bune altor trei persoane, iar acele persoane să “dea mai departe” mesajul și să facă, la rândul lor, trei fapte bune.

Fiecare dintre cei trei membri ai Comitetului de caritate al companiei KeepCalling a ales câte trei colegi, pe care i-a surprins și le-a oferit un mic cadou, într-o zi oarecare. Cei nouă oameni au ales, la rândul lor, alți trei oameni, iar campania s-a propagat dincolo de membrii echipei KeepCalling. Ce înseamnă o “faptă bună”? Orice, de la a aduce cafeaua cuiva într-o dimineață, la a face cadou o carte pe care știm că un coleg și-o dorește sau doar a spune “Mulțumesc”, pentru lucrurile pe care nu ne facem timp să le apreciem. În interiorul companiei, o “faptă bună” a luat forme diferite: ciocolată, prăjituri, cărți, ceai, flori, fructe, set de foarfece, creioane de colorat.

Campania “Pay it forward” a fost lansată la începutul lunii martie și nu are un termen limită, întrucât obiectivul programului este de a se extinde cât mai mult. Persoanele care vor să accepte provocarea de a încerca să schimbe lumea, cu fiecare gest mărunt de bunătate, pot intra pe pagina de Facebook a companiei, pentru mai multe detalii. Programul “Pay it Forward” face parte dintr-o lungă serie de acțiuni de CSR, desfășurate de KeepCalling în România. Compania sibiană derulează un program complex de activități de susținere a dezvoltării comunităților locale și își direcționează interesul, în mod constant, către domenii dintre cele mai variate: educație, protecția mediului, sport, protecția animalelor și implicare socială.

Printre cele mai cunoscute proiecte sprijinite de KeepCalling se numără “Fiecare copil în grădiniță”, proiect al fundației OvidiuRo, ce are ca obiectiv reducerea ratei absenteismului de la grădiniță a copiilor care provin din comunități sărace, Semimaratonul Sibiului (în ultimii trei ani, KeepCalling a sprijinit diferite cauze sociale, din județul Sibiu, prin angajații care au alergat la cros și semimaraton), Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, cel mai mare festival de teatru din România, donații către SOS Satele Copiilor Cisnădie și donații constante pentru susținerea Wikipedia, cel mai amplu proiect educațional și cultural gratuit, utilizat de mai mult de 500 de milioane de oameni, în fiecare lună.

DESPRE KeepCalling

Este o companie internațională de telecomunicații, înregistrată în Atlanta, SUA. Activează pe piața internațională de telefonie din 2002 și are sediul central în Sibiu, din 2003.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share