MOL România și Fundația Pentru Comunitate lansează a 17-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor, adresat tinerilor sportivi și artiști cu rezultate foarte bune.
Organizat pe bază de concurs de proiecte, programul oferă sprijin financiar pentru achiziționarea de materiale, echipament sportiv, instrumente muzicale sau pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare la concursuri, festivaluri, cantonamente.
„Mulți tineri sportivi și artiști, împreună cu antrenorii și profesorii lor, iau în considerare Programul MOL talente, iar această recunoaștere înseamnă mult pentru noi. Pentru MOL, susținerea performanței tinerilor talentați cu rezultate deosebite rămâne o preocupare prioritară și constantă și reafirmă angajamentul nostru pentru programe de responsabilitate socială care să aducă o schimbare în bine”, declară Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România.
Evenimentul de lansare a ediției de anul acesta, organizat la Turnul Croitorilor din Cluj, s-a bucurat de prezența prof. univ. dr. Dorel Găină, care a deschis expoziția pictorului Andrei Pennazio, beneficiar al Programului MOL de promovare a talentelor în ultimii patru ani. Elevul în clasa a XI-a la Liceul de Arte „Octav Băncilă” din Iași a avut expoziții personale și cu alți artiști, în țară și în străinătate. Cea mai recentă a fost la Florența, în aprilie. Evenimentul s-a bucurat și de prezența artiștilor Janka Kiss, vioară, Torge Tudor, chitară clasică, și Botond Vizsnyai, canto, beneficiari ai programului, care au încântat audiența prin momente muzicale.
Sportivii și artiștii între opt și 18 ani pot depune proiectele, până pe 23 iunie, pe site-ul Fundației Pentru Comunitate. Pot fi înscrise proiecte individuale și propuneri realizate de echipe sportive sau ansambluri artistice. Solicitările trebuie să conțină descrierea rezultatelor solicitanților, recomandările profesorilor și antrenorilor pregătitori, o listă a obiectivelor și bugetul necesar pentru realizarea lor. Fondul de sponsorizare alocat ediției 2022 este de 560.000 de lei. Tinerii de peste 18 ani se pot înscrie într-o categorie specială, dedicată celor care au obținut finanțare în anii anteriori și au trecut de vârsta majoratului.
„Mulți tineri realizează că rezultatele trebuie promovate și performanța trebuie susținută. Îi încurajăm pe cei care doresc să se înscrie în program să cuprindă în proiectul propriu toate realizările din ultimii doi ani și să explice clar scopul pe care doresc să-l atingă în perioada următoare, inclusiv finanțarea de care au nevoie. Găsesc informațiile necesare înscrierii pe website-ul Fundației și ne pot contacta pe tot parcursul perioadei de înscriere. Pot comunica și în grupul de Facebook al programului, înființat tocmai cu acest scop”, spune András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Prin cele 16 ediții ale programului, au fost susținuți 3.061 de tineri și 2.409 proiecte, cu o finanțare totală alocată de 5.467.000 lei.
Despre Programul MOL de promovare a talentelor
Un solicitant poate obține finanțare de maximum 10.000 de lei, ca să acopere cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică ori ca să achiziționeze echipamente și materiale. Membrii juriilor iau în considerare, pe lângă alte criterii, și corelarea cheltuielilor cu obiectivele stabilite.
Cererile vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Președintele juriului la secțiunea „Sport” este Violeta Beclea-Székely, vicecampioană olimpică și mondială la atletism și doctor în sport, iar violonistul Márkos Albert, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, este președintele secțiunii „Artă”.
Din finanțarea ediției a 17-a, 220.000 de lei sunt destinați sportului, 200.000 revin domeniului artelor și 140.000 categoriei de vârstă de peste 18 ani.