Laura Codruța Kovesi s-a clasat pe primul loc în selecția pentru postul de procuror european, realizată de un comitet special de selecție, potrivit surselor G4Media.ro. Ea a fost urmată de Jean-François Bohnert (Franța) și Andreas Ritter (Germania).
Comitetul de selecție a trimis lista scurtă pe care se va da votul final la Parlamentul European și Consiliului UE. Data limită pentru depunerea candidaturilor a fost 14 decembrie 2018. Din 30 de persoane au rămas cinci, au declarat pentru Europa Liberă surse de la Bruxelles. Din România, în afară de Kovesi, au mai fost alte două candidaturi, care ar fi fost respinse.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Procedura de selecție a procurorului șef european nu depinde de țara din care vine candidatul și se face exclusiv de o comisie formată din 12 membri (foști membri ai Curții de Justiție și ai Curții de Conturi, foști membri naționali ai Eurojust, membri ai instanțelor naționale supreme, procurori de nivel înalt și avocați), desemnați în septembrie 2018. Lista scurtă va ajunge la Comisia JAI și, probabil Comisia LIBE, iar cuvântul final îl vor avea Consiliul și Parlamentul European, de comun de acord, notează G4Media.ro.
Înființat în 2017, Parchetul European va investiga infracțiunile care aduc prejudicii bugetului UE, precum actele de fraudă sau de corupție, ori cazurile transfrontaliere de fraudă în materie de TVA, de peste zece milioane de euro.