La vremuri noi, metehne vechi? Sancționarea penală a simplelor greșeli fiscale revine pe agenda legislativă

Se pare că devine deja o cutumă ca, o dată la doi ani, să fie reintrodusă brusc pe agenda modificărilor legislative sancționarea cu închisoarea a procedurii de administrare a impozitelor reținute la sursă. În 2017 și 2019, s-a încercat incriminarea nereținerii sau neîncasarea, respectiv, reținerea sau încasarea, urmate de neplata unor impozite și contribuții supuse regimului reținerii la sursă. De fiecare dată, proiectul legislativ a fost abandonat în urma argumentelor logice și coerente invocate de mediul de afaceri în procedura transparenței decizionale.

Dan Dascălu

Partener coordonator litigii fiscale @ D&B David și Baias, societatea corespondentă PwC în România

Acum, proiectul legislativ revine în atenția publică, după ce în toată perioada scursă de la ultima discuție asupra sa nu s-au mai derulat niciun fel de analize și dezbateri pentru rezolvarea marilor probleme pe care le ridică această abordare agresivă și nepotrivită a raporturilor juridice fiscale. Dintr-o dată, deci, fix în 15 decembrie 2015, urgența iminentă a unor probleme ignorate ani la rândul impune, desigur, adoptarea unei ordonanțe de urgență publicată cu câteva ore înainte de aprobarea sa, spre a fi bifată (și) formalitatea consultării publice.

Acum, ca și în trecut, proiectul este prezentat public ca o reintroducere a unei infracțiuni care aexistat anterior declarării neconstituționale, fiind reglementată de art. 6 din Legea evaziunii fiscale nr. 241/ 2005, cu intenția de a fi mai ușor acceptat de destinatarii legii, dar și cu speranța că poate așa nu vor mai fi remarcate marile sale deficiențe.

Decizia nr. 363/ 2015 a CCR a declarat neconstituțională prevederea originară din Legea evaziunii fiscale pentru rațiuni de ordin formal, anume lipsa de predictibilitate și previzibilitate a dispoziției legale de ordin penal care, pur și simplu, nu permitea a stabili care tipuri de impozite intră în sfera sa de aplicare. Urma ca legiuitorul să aducă clarificările necesare, enumerând categoriile de impozite și contribuții cu reținere la sursă care intră sub incidența faptei de infracțiune.

În 2017, conformând-se acestei solicitări, Ministerul de Finanțe propunea o listă de impozite și contribuții ce intră în sfera de aplicare a proiectului reglementării propuse, dar, totodată, introducea o incriminare “nou-nouță” care nu avea nicio legătură cu vechea reglementare declarată neconstituțională. Proiectul de ordonanță de urgență a și fost, de altfel, la acel moment, abandonat, tocmai pentru că ridica probleme majore, dar acum este reluat și pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului.

Într-un stat de drept și democratic, o simplă dispută fiscală cu privire la măsura în care ar fi sau nu cazul să se rețină sau încaseze impozitele nu poate să reprezinte infracțiune la începutul secolului XXI; neplata datoriilor fiscale, ca efect al aplicării eronate a legii fiscale nu poate să reprezinte infracțiune, cu atât mai mult cu cât este notoriu că în România textele sunt de multe ori atât de neclare încât nici măcar organele fiscale nu pot da un răspuns corespunzător contribuabililor atunci când li se adresează întrebări în procedura de îndrumare și asistență.

Introducerea unui asemenea text legislativ va putea aduce din nou în actualitate invocarea legislației penale ca mijloc de șicanare și intimidare a contribuabililor în controalele fiscale, așa cum nu de mult se întâmpla când aproape toate disputele fiscale erau susceptibile să ducă la sesizări penale, în realitate fiind de-a dreptul infim numărul acestora finalizate până la urmă cu condamnări, după ani și ani în care cauzele au rămas în nelucrare.

Este absolut necesar, însă, să facem deosebirea între cele două fapte prevăzute de acest articol din proiectul de lege și, anume, între nevărsarea la buget a sumelor reținute la sursă ca impozite și contribuții, respectiv nereținerea la sursă sau neîncasarea unor impozite.

Prima dintre ele – nevărsarea la buget a sumelor reținute la sursă – ar putea fi la limită considerată din perspectivă conceptuală a avea în esență menirea unui substitut al infracțiunii de delapidare (sancționată penal). În schimb, a doua – nereținerea la sursă sau neîncasarea sumelor datorate ca impozite – nu este și nu ar trebui să fie niciodată mai mult decât o simplă dispută fiscală. Aceasta întrucât ea poate avea nenumărate cauze.

Cea mai importantă și periculoasă poate fi legată de faptul că plătitorul venitului ar putea avea o interpretare asupra unei anumite operațiuni înregistrate în contabilitatea sa, care la final se dovedește a fi una contrară celei împărtășite de organul fiscal. Acest lucru exclude practic sub orice formă incidența evaziunii fiscale, fiind o problemă care trebuie rezolvată la instanțele de contencios administrativ fiscal.

În concluzie, aspectele legate de sancționarea penală a nevărsării sumelor reținute la sursă trebuie discutate, inclusiv cu mediul de afaceri, pentru ca factorii de decizie politică să aibă siguranța că implementează o măsură legislativă care are și adeziunea celor care activează acolo unde urmează a se aplica, pentru a-i asigura gradul necesar de eficiența și adeziune socială. În schimb, se impune cu necesitate renunțarea la măsura legislativă de incriminare a nereținerii la sursă.

Articolul anterior

Producătorul de înghețată Alpin 57 Lux are un nou director comercial

Articolul următor

Sărbători "cuminți" pentru angajații români, anul acesta: cheltuielile depind de bonusurile de final de an

Articole din aceeași categorie
Citește

Mâna șefului

Încă de la vârste fragede, cam toți visăm să ajungem șefi undeva și, chiar dacă ajungem într-o funcție…
Total
0
Share