Lapp Group: Centru de Excelență la Universitatea Politehnica din București

Foto: cristiannicolau.wordpress.com

Germanii de la Lapp Group, furnizor de soluții integrate și produse în domeniul cablurilor și tehnologiei de conectare, au inaugurat un Centru de Excelență în cadrul Universității Politehnice din București.

Centrul de Excelență, care funcționează sub deviza „Viitorul este în mâinile tale!”, și-a deschis porțile pe 14 septembrie, la Facultatea de Inginerie Electrică, iar ținta sa principală este familiarizarea studenților cu procesele și echipamentele care se regăsesc în mediul industrial. Ei au putut observa cele zece stații de lucru, unde au fost prezentate cele mai noi soluții integrate pentru cabluri și tehnologie de conectare.

Conducerea grupului Lapp este ca acest centru de excelență să devină o piatră de temelie în cadrul procesului de învățământ, așa cum s-a întâmplat deja în Rusia, Thailanda, Singapore și SUA. „Prin deschiderea Centrului de Excelență Lapp Group, la Universitatea Politehnica din București, ne dorim să susținem economia românească în dezvoltarea ei sustenabilă, în principal în sectorul industrial. Pentru a reuși acest lucru, ne punem toate forțele în pregătirea temeinică a studenților din domeniu”, declară Dan Ionaș, director de vânzări și marketing pentru Lapp Kabel România.

DESPRE LAPP GROUP

Cu sediul central în Germania, la Stuttgart, Lapp Group este furnizor de soluții integrate și produse în domeniul cablurilor și tehnologiei de conectare. Portofoliul său include cabluri standard și foarte flexibile, conectori industriali, soluții personalizate, tehnologie de automatizare și soluții robot pentru fabrica inteligentă a viitorului, precum și accesorii tehnice. Piața principală o reprezintă mașinăriile industriale și sectorul energetic. Alte piețe cheie sunt industria alimentară, sectorul energetic sau cel mobil. Lapp Group este o afacere de familie, care păstrează tradiția pornită în 1959, anul fondării. Compania numără peste 3.000 de angajați, la nivel mondial, 17 unități de producție și 40 de companii distribuitoare, și lucrează cu 100 de reprezentanțe.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share