Luxoft angajează peste 200 de specialiști în joburi remote, pentru proiecte de dezvoltare din sectorul bancar. Poți candida de oriunde din țară

Compania Luxoft angajează peste 200 de specialiști, din București și din țară, pentru proiecte inovatoare de dezvoltare din sectorul bancar.

Între beneficiile posturilor disponibile se numără posibilitatea de a lucra de acasă, lucrul cu cele mai noi tehnologii în domeniu și oportunitățile multiple de dezvoltare, prin cele peste 300 de cursuri puse la dispoziție gratuit de angajator.

În următoarele luni, Luxoft își propune să aducă în companie peste 200 de specialiști, care vor putea lucra fie de acasă, fie de la sediul companiei sau al partenerilor. Compania le pune la dispoziție angajaților echipamentul necesar pentru a lucra de acasă, iar manageri cu experiență vor coordona activitatea.

Job security și cele mai noi tehnologii

Candidații selectați vor putea lucra în joburi precum Angular, Java, QA Automation, DevOps, Business Analysis și Scrum Master, iar oferta completă este disponibilă pe website-ul companiei. Mai mult, proiectele din sectorul bancar se vor derula pe o perioadă îndelungată, ceea ce le oferă angajaților posibilitatea de a se specializa în arii precum Private Banking, Wealth Management, Anti Money Laundering/ Anti Financial Crime, Credit Risk și multe altele.

Căutăm atât persoane experimentate, cât și persoane cu potențial, atât din București, cât și din țară, care își doresc să se perfecționeze și să își găsească proiectul ideal în Luxoft.

Victor Valentin Filipoiu
Business Development Director @ Luxoft Romania

Și, pentru că se știe cât de importante sunt tehnologiile pentru specialiștii din acest sector, în alegerea unui job, în proiectele de dezvoltare derulate de Luxoft, angajații vor lucra cu tehnologii de vârf. Printre ele se numără Google Cloud Platform, Java 8 și Spring Boot.

Sute de cursuri, disponibile pentru echipa Luxoft

Luxoft le oferă angajaților accesul, inclusiv online, la peste 300 de cursuri, care variază de la formare profesională, prin îmbunătățirea sau dobândirea unor abilități tehnice sau soft skills, până la ateliere de wellbeing.

Ca angajat Luxoft, ai acces la peste 300 de cursuri, atât tehnice, cât și soft skills. Pe aria tehnică, subiectele includ, printre altele, programare, testare software, analiză de business, project management sau arhitectură software. Separat de competențele tehnice, poți participa la cursuri unde înveți cum să ții prezentări, cum să oferi feedback sau să devii mai asertiv în comunicare. Aspecte care, în prezent, joacă un rol important în evoluția ta profesională și cresc impactul pe care îl ai în proiectele din care faci parte.

Aura-Elena Gunne
Program Manager @ Luxoft Romania

Mai mult, pentru cei care doresc să facă trecerea către roluri de coordonare, există programe complexe, care îi pregătesc pentru provocările viitoare, în noile funcții.

De altfel, în România este unul dintre cele mai mari centre de training Luxoft la nivel global, care oferă angajaților acces facil și rapid la oportunități de perfecționare.

Angajații Luxoft pot alege dacă rămân într-un rol tehnic sau își dezvoltă abilități noi ori chiar aleg să facă trecerea de la o poziție de expert la una de leadership, iar compania le oferă acces la resursele necesare pentru a deveni cea mai bună versiune a lor.

Oferta de joburi Luxoft pentru proiecte din sectorul bancar este disponibilă pe website-ul companiei.

Articolul anterior

De fapt, nu ne place să învățăm

Articolul următor

1 iulie vine cu noi reguli de TVA pentru comerțul online

Articole din aceeași categorie
Total
22
Share