BCR Leasing a numit-o pe Magda Turiac în funcția de Chief Risk Officer (CRO).
Din 1 iulie, conducerea executivă a BCR Leasing este asigurată de Vlad Vitcu – CEO, Magda Turiac – CRO și Adrian Melinte – CFO.
Maria Magdalena Turiac aduce în echipă peste 15 ani de experiență în domeniul financiar-bancar, cu o vastă expertiză în managementul riscurilor. În ultimii ani, a ocupat funcții de conducere în instituții financiare și în companii de consultanță, unde a contribuit la dezvoltarea și implementarea strategiilor de risc și a fost expusă la diferite industrii și politici de management al riscului.
- Capcana joburilor false: hackerii profită de sezonul angajărilor ca să fure date personale
- Cehul Roman Trzaskalik, noul director general al companiei Ursus Breweries
- Oficial: Carrefour pleacă din România. Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, plătesc 823 de milioane de euro pentru business-ul „gigantului” francez
„BCR Leasing este unul dintre liderii pieței de leasing din România, iar acest succes se datorează unei echipe performante. Din punctul meu de vedere, un management eficient al riscurilor este fundamentul pe care se construiește succesul pe termen lung al oricărei companii, iar noi vom continua să asigurăm cele mai bune practici în acest sens”, declară Magda Turiac.
BCR LEASING IFN este prezentă pe piață locală de leasing din 2001, ca subsidiară a Băncii Comerciale Române, parte a grupului financiar central-european ERSTE Group. Oferă o gamă completă de servicii de leasing financiar și credit pentru achiziționarea de bunuri de folosintă îndelungată: vehicule (autoturisme, vehicule comerciale, flote de autoturisme) și echipamente (mașini agricole, echipamente medicale, software și echipamente IT etc.).










