Cum să deschizi o afacere de succes în domeniul financiar-bancar cu 20.000 de lei

de A M

Compania românească de brokeraj bancar, cu o tradiţie de peste 14 ani pe piața intermedierii creditelor bancare și non-bancare, AVBS Credit, propune un plan pentru persoanele care vor să-și continue cariera în domeniul financiar-bancar sau pentru cele care caută să se reorienteze profesional.

AVBS Credit urmăreşte să-şi dezvolte la nivel naţional reţeaua de francize în domeniul brokerajului bancar, înspecial în Bucureşti şi în cele mai importante oraşe din ţară. Compania dorește să coopteze în echipă specialiști din banking, cu experiență mai ales pe partea de creditare, dar care să aibă și un puternic spirit antreprenorial.

Specialiștii cu experiență financiar-bancară și în vânzările directe de produse de creditare, care stăpânesc arta comunicării offline și online, cu un pachet interior de bune practici, care știu să folosească instrumentele informatice specifice de lucru, au cunoștințe minime de marketing, sunt dornici să-și consolideze o reputație impecabilă pe plan local ca brokeri de credite și au viziunea necesară pentru a dezvolta pe termen lung franciza AVBS Credit, îşi pot deschide un birou de intermediere a creditelor bancare.

Conform AVBS Credit, printre calitățile esențiale ale unui broker de credite de succes se numără: 50 la sută spiritul competitiv și hotărârea de a obține câștiguri financiare considerabile, 20 la sută deprinderea cunoștințelor de brokeraj bancar pentru a identifica și intermedia clienților soluțiile de finanțare potrivite, 15 la sută abilitatea de a comunica concret și clar cu toate părțile implicate în procesul de creditare, zece la sută experiența în vânzările de credite bancare, cinci la sută deschiderea către activități de marketing și abilitatea de a dezvolta relații strategice și de networking.

„Să fii broker de credite în sistem de franciză AVBS Credit înseamnă să-ţi dezvolţi competenţele în domeniul financiar-bancar, să te familiarizezi cu toate procedurile ce ţin de intermedierea tuturor tipurilor de credite din portofoliu, să devii un expert în creditare, dar să ai libertatea și câștigurile financiare ale unui antreprenor prosper.

În ultimul an, pe fondul restructurărilor masive din sistemul bancar, am sesizat o migrare accentuată a personalului din bănci care, pe măsura pregătirii, dorește să avanseze în carieră pentru a avea o mai mare flexibilitate în privința timpului dedicat familiei, dar și pentru o evoluție financiară direct proporțională cu propria implicare”, explică Valentin Anghel, CEO & Founder, AVBS Credit.

Pentru ca franciza să devină productivă chiar din prima lună de funcționare, AVBS Credit ajută specialiștii din domeniul financiar-bancar, care devin brokeri de credite francizați, prin oferirea întregului know-how în creditare, prin suport tehnic și asistență și printr-un flux de lucru facil.

Potrivit companiei, specialiştii care investesc 20.000 de lei în taxa de franciză AVBS Credit îşi pot recupera investiția în primele 2-3 luni de activitate, iar după primele șase luni își pot tripla veniturile și pot obține încasări și de 15.000-20.000 euro lunar.

O analiză internă AVBS Credit arată că 60 la sută dintre potenţialii francizaţi vor să-și exprime potențialul maxim, să evolueze în carieră și să câștige zeci de mii de euro lunar, 20 la sută vor să-și planifice singuri programul de lucru, 15 la sută să aibă mai mult timp liber pentru familie iar cinci la sută să fie proprii lor șefi.

DESPRE AVBS CREDIT

Este o companie de intermedieri credite bancare, înființată în 2007 de Valentin Anghel, care oferă servicii de intermedieri credite bancare personalizate și 100 la sută gratuite pentru clienți. Lucrează cu peste 30 de bănci și IFN-uri din România, iar serviciile sunt gratuite pentru clienții care optează pentru un credit. Este membră Asociația Română a Brokerilor de Credite. Detalii despre obținerea unei francize AVBS Credit pot fi găsite aici.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.