Mai mult de jumătate dintre angajați au primit mai mulți bani, în 2022, iar salariul mediu brut a ajuns la 1.338 de euro. În Ungaria

Circa 59 la sută dintre angajații maghiari au primit o majorare salarială în acest an, cu o creștere medie de 12,7 la sută, relevă un studiu realizat de ManpowerGroup.

Cele mai mari creșteri salariale au fost acordate celor care lucrează în sectoarele alimentar și agricol. Totuși, în ciuda majorărilor salariale, aproape jumătate dintre angajați sunt nemulțumiți la locul de muncă actual.

Potrivit sondajului ManpowerGroup, piața muncii prezintă schimbări semnificative, iar “puterea” a trecut de la angajatori la angajați. Între timp, din cauza inflației în creștere, creșterile salariale regulate devin tot mai importante pentru maghiari. Sondajul a constatat că aproape jumătate ei sunt nemulțumiți de angajatorul lor actual, notează Hungary Today.

În martie, salariul mediu brut în Ungaria era de 1.338 de euro. Cea mai mare proporție de lucrători care au primit o mărire de salariu și au dus acasă, în medie cu 10,9 la sută mai mulți bani, în fiecare lună, sunt cei din sectorul auto (69,41 la sută).

Cea mai mare creștere salarială medie a fost înregistrată în sectorul alimentar și agricol – 15,7 la sută. Lucrătorii din construcții s-au descurcat cel mai prost, cu puțin sub o treime (32,79 la sută) care au primit o creștere salarială și au raportat cea mai mică majorare, de 9,45 la sută. 61 la sută dintre managerii de nivel mediu și superior și 62 la sută dintre celelalte categorii de angajați au primit bani mai mulți.

Potrivit lui Tamás Fehér, director general ManpowerGroup Ungaria, rezultatele sondajului oferă o imagine mai nuanțată a gradului de satisfacție la locul de muncă. Satisfacția profesională este mai mare în rândul celor care au primit o mărire de salariu decât în rândul celor care nu au primit-o, însă nevoile lucrătorilor s-au schimbat. Factori precum flexibilitatea, formarea și bunăstarea au devenit mai importanți decât salariul competitiv, a explicat Tamás Fehér pentru Üzletem.hu.

Articolul anterior

Nou concept de wellbeing: angajații Cognyte primesc 4 weekenduri prelungite pe an, pe lângă concediul anual

Articolul următor

Mădălina Andreea Beldie, șef de promoție la Medicină, la UMF Iași

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share