Eram într-un grup de conversație cu IT-ști din diferite domenii, de diferite vârste, și eram fascinant de punctele lor de vedere. Unul din subiecte era despre cum se văd ei: tineri, puternici, plăcuți de societate, deschiși la schimbare, și alte bunătăți. Întrebarea imediată era „de unde toate aceste atribute pozitive?”.
Adrian Vîntu
Leadership and Social + Emotional Intelligence Coach®
Serviciul
Din cele 24 de ore, opt le dormim, nouă suntem la job, adăugăm naveta, orele de preparare și savurare a mâncării, îngrijirea personală, etc., și la sfârșitul zilei rămânem cu două ore libere pentru noi – dacă nu ai copii, pentru că atunci știi bine cu câte ore personale rămâi.
De departe, cea mai mare parte a vieții noastre o petrecem la serviciu. Aceasta ne formează gusturile, interacțiunile cu oamenii, fricile sau, pe scurt:
Devii ceea ce faci în mod regulat!
Deformarea
Odată cu formarea noastră la serviciu, intervine și deformarea profesională, pe care dexonline o definește ca folosirea mecanică, în viața de toate zilele, a cunoștințelor și deprinderilor căpătate prin exercitarea profesiunii.
Am scris deja despre succesul programatorilor la fete și internetul a luat foc. Pe lângă înjurături grosolane și pierderi evidente de control ale unor cititori, articolul a fost citit și de oameni inteligenți, care înțelegeau acest concept și vedeau problema reală cu care ei se confruntă și pentru care caută soluții.
Viața sistematizată
În conversația cu IT-iștii, îi întrebam de lucrurile pe care ei le fac regulat, care îi formează. Printre ele, erau: joaca, o grămadă de perks, trăit ca în puf, gadget-uri noi, plictiseală pe Facebook.
La capitolul relații, în cele nouă ore de stat la lucru, majoritatea comunicau doar cu membrii de echipă, 4-6 oameni; aceiași oameni în fiecare zi, săptămână, lună. Adică deveneau, încet și sigur, media celor cinci oameni cu care ne petrecem cel mai mult timp.
Pe plan rațional, lucrând într-un domeniu virtual, fix, ușor testabil, gândirea devenea logică și din păcate absolutistă, zero/unu, bine versus rău.
Pe plan emoțional… ei, cum să vorbești despre emoții, ele sunt rele și nefolositoare și nu au loc la job – nu că ar fi știut careva ce înseamnă ele și care este scopul lor.
Iluzia
Întrebarea mea pentru ei era: ce își doresc ei? Răspunsurile erau: relații de calitate cu oamenii, să fie părinți buni, să călătorească, să întâlnească și culturi noi, să fie deschiși la idei noi și ca lucrurile pe care le fac să aibă valoare și sens personal.
Eram fascinat: cum poate viața trăită în cuibul protectiv fizic (serviciu în cea mai bună industrie) și psihic (gândire logică absolutistă) să îndeplinească toate dorințele lor?
Cum poate cineva care trăiește într-o zonă de confort extrem, sau un manager arogant, să creadă că după cele nouă ore devine brusc un părinte empatic, dispus la infinitatea de compromisuri?
Am denumit această discrepanță totală „dispozitivul magic”. Sub o formă sau alta, după cele nouă ore petrecute în mediul IT, oamenii se așteptau să aibă total altă personalitate și viață.
Mai mult, chiar erau siguri de asta. Credeau că la un push of a magical button, ei devin total altceva decât ceea ce fac regulat.
Împlinirea
Cu siguranță, și IT-știi au acces la viața pe care și-o doresc. Iar dacă înțelegi că devii ceea ce faci în mod regulat, însemnă că trebuie să schimbe ceea ce fac în mod regulat.
Visul meu
Când am revenit în România, credeam că voi întâlni în IT oameni inteligenți emoțional-rațional, care se folosesc de joburile foarte bine plătite tocmai pentru a-și crea o viață la care oamenii mai puțin norocoși nu au acces.
Visam la o nouă clasă socială, unde oamenii din IT, cu bani, vor fi generația care schimbă România. Încă mai sper asta.
Pe scurt
Există o mulțime de IT-iști păcăliți de sistemul în care trăiesc. Există și IT-iști care văd această mare iluzie și lucrează împotriva ei. Un lucru pe care să îl conștientizezi:
Nu este vorba despre ce serviciu ai, ci în ce te transformă!