Puzderia de mesaje din mass-media, în legătură cu alegerile din 26 mai, mi-a amintit de prima mea participare la un proces electoral, pe vremea când făceam armata la termen redus.
Ovidiu Halunga
Contributor
Într-o sâmbătă cenușie de noiembrie, am fost adunați pe platoul Școlii de maiștri militari Traian Vuia din Mediaș, unde comandantul unității ne-a ținut un discurs sec despre importanța zilei de duminică, zi în care mulți dintre noi vom vota prima oară pentru viitorul comunist al patriei.
La finalul discursului, ne-a ordonat ca unitatea militară să arate ca o farmacie în ziua votului, fiindcă era posibilă chiar vizita tovarășului Nicu Ceaușescu, pe atunci prim-secretar în județul Sibiu. Fiecare soldat avea un sector, iar eu, împreună cu un coleg, eram responsabili cu măturatul trotuarului din fața unității. Deși nu părea o activitate de invidiat, totuși aveai anumite avantaje, cum ar fi privitul fetelor și mici cumpărături de la alimentara goală de lângă cazarmă. Toată ziua de sâmbătă, lumea a fost mobilizată la curățenie. S-a auzit chiar că unii colegi s-au urcat în copaci să culeagă frunze, că doar n-o să găsească tovarășul Nicu frunze moarte pe aleile din unitate.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
În ziua votării, ne-au dat deșteptarea pe la 5 dimineața, pentru a mai face o tură de sectoare cu simț de răspundere și a încheia votarea în maximum o oră de la deschiderea secției. După ce am mai strâns câteva frunze și am garat tomberonul pe roți de lemn, m-am încolonat spre secția de votare. Erau alegeri pentru consiliile populare. Când am ajuns în fața comisiei, un ofițer mi-a înmânat buletinul de vot și mi-a explicat amabil că nu-mi mai dă creion, pentru că e un singur candidat. Treaba mea era doar să intru scurt în cabină, iar apoi să introduc hârtia în urnă.
Fără nici o tragere de inimă, am executat ordinul și am ieșit din clădire, cu gândul că voi merge spre dormitoare, unde o să lenevesc până la masa de prânz. Când să o tai spre dormitor, plutonierul de la magazie, cu o voce dogită de băutură, țipă la mine și-mi ordonă să mă deplasez către platoul de adunare. Fără să crâcnesc, am executat ordinul, iar după câteva minute de așteptare, a apărut un locotenent major, secretarul UTC al unității, însoțit de trei tablagii de la formația de muzică militară. Foarte solemn, ne-a comunicat că votarea s-a încheiat și trebuie să ne bucurăm, iar bucuria se va manifesta printr-o horă și aruncatul căciulilor în aer.
După ce am terminat și programul artistic, mi-am întins oasele ostenite în patul soldățesc, până la masa de prânz. Deși mă așteptam la o masă mai bună și chiar la o bere, am avut parte de o masă normală, cu o ciorbă de fasole, iar la felul doi – cartofi cu o carne minusculă și atoasă. Pe vremea aceea, încă nu era obiceiul cu berea și micii la votare.
Nici nu am apucat să terminăm masa, că a sunat alarma. Ne-am prezentat pe platou, unde ne-au numărat, după care ne-au trimis la dormitoare. Până seara târziu, figura asta s-a repetat cam de cinci ori, fără nici o explicație, și nici Nicu Ceaușescu nu și-a mai făcut apariția. Era 15 noiembrie 1987. Ulterior am aflat de manifestațiile de la Brașov.
După rememorarea acestui eveniment, gândindu-mă la copilul meu, cred că aș vrea să primească, atunci când va vota, pe lângă buletinul de vot, și ștampila – sau ce Dumnezeu va mai fi peste 12 ani, la un proces de votare. La prima mea votare a fost creionul, dar eu nu am avut parte de el.
