De luna aceasta, Mihaela Ioniță este noul director național de Resurse Umane al Lidl România.
Odată cu preluarea noului rol, Mihaela Ioniță devine membru în Consiliul de Conducere al companiei. Ea va coordona întreaga activitate de resurse umane a companiei.
Cu o experiență ce include consultanţă de management, vânzări, operaţiuni şi management HR, Mihaela Ioniță a ocupat posturi-cheie în mai multe companii multinaționale. Se alătură echipei Lidl România dupa ce a deținut funcția de Country HR Manager România la Coca-Cola Hellenic și, anterior, pe cea de People Services Manager în aceeași companie.
A fost director de Resurse Umane la Xerox România & Central Eastern Europe Distributor Group și a deținut și alte funcții de management la Xerox România. Absolventă de studii economice, Mihaela Ioniță deține și un MBA în economie, de la Central European University.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele