Ecaterina Andronescu, ministrul Educației Naționale, crede că ar fi “extraordinar” dacă România ar putea găsi mijloacele prin care să-i determine pe românii plecați din țară să se reîntoarcă acasă.
“Am făcut, anul trecut, o evaluare. Plecaseră din ţară, la acel moment, 10.000 de medici, în doi ani. România a cheltuit un miliard de euro cu procesul lor de educaţie, de la grădiniţă până la finalizarea studiilor. Cea mai mare pierdere este plecarea medicilor, care ar fi trebuit să aibă grijă de pacienţi”, a declarat Andronescu, pentru Evenimentul Zilei.
În opinia acesteia, “medicii trebuie să găsească aici un climat confortabil de muncă”. “Astăzi, medicina este dependentă de tehnologie. Ei, la întoarcere, trebuie să găsească spitalele dotate corespunzător, pentru a face performanţă în profesie”, crede ministrul Educației.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Potrivit edupedu.ro, oficial, în perioada 2010-2016, peste 16.000 de cadre medicale au cerut eliberarea certificatelor profesioanele de la Colegiul Medicilor din România. Numai în 2017, peste 1.300 de medici români au ales să plece să muncească în spitale din străinătate. Cei mai mulţi au ales Franţa, Marea Britanie, Germania, Irlanda şi Belgia. Şi spitalele din Suedia, Emiratele Arabe, Austria, Italia şi Spania au fost în topul preferinţelor medicilor români.
Cel mai recent raport de ţară al Băncii Mondiale arată că numărul medicilor care lucrează în afara țării depășea 14.000, în 2013, adică 26 la sută din numărul total al medicilor de la acea dată, potrivit raportului.