Unul dintre cei mai mari angajatori britanici din România, cu o vechime de aproape 13 ani pe piaţa locală, este singurul angajator din zona financiar-bancară şi nebancară certificat Angajator de Top, pentru 2018.
„Piaţa muncii a ajuns poate la cel mai înalt şi tensionat nivel de până acum şi este nevoie, mai mult ca niciodată, ca toate companiile să-şi depăşească limitele pentru a le oferi angajaţilor un mediu de lucru competitiv, relaxant şi pozitiv. Ce înseamnă asta pentru Provident? Că ne dăm silința ca experienţa la locul de muncă să fie naturală – gătim şi vindem mâncarea ca să strângem bani pentru cauze sociale şi, în acelaşi timp, facem analize complexe şi dezvoltăm politici de creditare. Avem program de lucru flexibil şi posibilitatea de a lucra de acasă, dar şi un departament dedicat pentru dezvoltarea angajaţilor. Cred că asta înseamnă să fii angajator de top – să ai angajaţi care excelează şi ca profesionşti, şi ca oameni”, spune Marius Ciurariu, director de Resurse Umane, Provident Financial România.
Certificarea de Angajator de Top este acordată de Top Employer Institute din Olanda, cel mai prestigios institut din domeniu, şi are la bază un proces riguros de evaluare a tot ce înseamnă o companie la nivel de resurse umane: procese, politici şi punerea lor în practică. Evaluarea vizează strategia de resurse umane, programele de învăţare şi dezvoltare, cultura organizaţională, tehnologia folosită şi beneficiile oferite angajaţilor.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
„Angajaţii noştri parcurg anual milioane de kilometri şi fac milioane de vizite la domiciliul clienţilor. Anul trecut, toţi angajaţii Provident au parcurs 7,7 milioane de kilometri şi au efectuat aproape 6,3 milioane de vizite concretizate. Modelul nostru de business înseamnă implicare, multă muncă şi satisfacţie pe măsură. Înțelegem că putem avea succes doar dacă oamenii noștri au timp pentru pasiunile lor și, în același timp, îşi iau energie pozitivă de la birou”, declară Viktor Boczán, Country Manager Provident.
Portretul-robot al angajatului Provident
Certificarea Top Employer a fost un bun prilej pentru a face un ,portret robot’ al angajaţilor Provident. Media de înălţime în companie este circa 1,70 m și 75 la sută dintre angajați sunt femei. Culoarea preferată este albastru, deşi nu este şi culoarea ochilor predominantă în companie. Două treimi dintre angajaţi au ochii căprui, o cincime au ochii verzi şi unul dintre ei are ochii de culori diferite, adică e ceacâr.
Cu toate că majoritatea angajaţilor Provident sunt femei, sportul care a primit cele mai multe voturi, din partea a circa 25 la sută dintre angajaţi, este fotbalul. Există şi angajaţi care preferă tenisul, gimnastica, patinajul artistic sau cum spune unul dintre ei, „adulting”, adică „un sport extrem, în care încerci să te comporţi ca un adult responsabil”. Preferinţele muzicale sunt diferite în funcţie de zonă – angajaţii din teritoriu preferă muzica uşoară, în timp ce o treime din cei din sediul central ascultă rock. Când vine vorba despre genul preferat de film, 25 la sută dintre angajaţi au ales comediile, dar sunt şi amatori de filme horror, istorice sau psihologice.
Călătoriile sunt hobby-ul preferat pentru 40 la sută dintre angajaţi, însă există şi colegi cu pasiuni mai de „nişă” – arta vitraliilor, origami, design vestimentar, aeromodelism sau karaoke. Zodia cu cei mai mulţi nativi este Săgetătorul, iar Fecioarele, Racii, Leii sau Gemeni înregistrează acelaşi procentaj, în jur de zece procente. Pentru mulţi, destinaţia preferată de vacanţă este cea care-i face să se simtă relaxaţi, să se bucure se bucure de timpul petrecut alături de familie – la munte, la mare, la bunici sau în localitatea natală. Cele mai apreciate destinaţii de vacanţă sunt Grecia, Turcia, Spania, Italia sau Dubai.
Unii dintre angajaţii Provident nu sunt angajaţi cu normă întreagă, fie pentru că au avut un alt serviciu înainte de a deveni „providentişti”, fie pentru că s-au angajat în altă parte între timp. Câţiva au locuri de muncă interesante, precum ar fi acvarist, factor poştal, geograf, chimist, învăţător sau creator de bijuterii. Cel mai tânăr angajat Provident are 19 ani şi s-a angajat în octombrie 2018. Seniorul companiei este o reprezentantă de vânzări din Braşov, în vârstă de 75 de ani, care s-a alăturat companiei în decembrie 2015.
Provident Financial România are peste 2.300 de angajaţi, în toate regiunile ţării, care servesc peste 200.000 de clienţi.
DESPRE PROVIDENT FINANCIAL ROMÂNIA
Face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), cel mai important furnizor de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,4 milioane de clienți în nouă țări din Europa, în Mexic și Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală și de Sud-Est și una dintre cele mai puternice companii internaționale listate la Bursa din Londra. Din 2006, Provident a investit în România peste 300 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de 102 milioane.