luni, iulie 20, 2026

Ministrul Sănătăţii: Medicii care „îşi permit” să ţină pacientul în sala de aşteptare, fără cod roşu, vor fi amendați

de A M

Sorina Pintea a anunțat că va continua să facă vizite inopinate în spitalele din ţară. Sunt vizate în special acele unităţi spitaliceşti care au multe reclamaţii.

„După 27 mai, va fi prima vizită inopinată, şi ştiu şi unde voi merge. Eu îmi aleg aceste spitale în funcţie de reclamaţii. Vă imaginaţi că, în momentul în care ai 62 de reclamaţii de la un spital, începi să-ţi pui anumite semne de întrebare. Adică n-or fi toţi nebuni, cei care reclamă. Deci, sunt probleme şi merg în funcţie de numărul de reclamaţii. Pot spune că marea majoritate a reclamaţiilor sunt legate de condiţiile igienico-sanitare, de păstrare a igienei. Mi se scrie de genul: când veniţi dumneavoastră se face curăţenie, dar eu pot să spun că sunt şi manager, şi femeie, şi văd dacă s-a făcut curăţenie astăzi sau dacă se păstrează”, a afirmat ministrul Sănătăţii, potrivit Agerpres.

Sorina Pintea le atrage atenţia cadrelor medicale din unităţile de primiri urgenţe că, în curând, vor începe să fie date amenzi „substanţiale” acolo unde nu se respectă timpii de aşteptare. „Există un protocol de triaj, pe care l-am publicat acum, dar pe de altă parte, pe site-ul ministerului, sunt publicate şi amenzi. Actul normativ va intra în vigoare la expirarea perioadei de transparenţă, şi atunci, cine îşi permite să ţină pacientul în sala de aşteptare, fără să aibă cod roşu înăuntru, va plăti o amendă substanţială”, avertizează ministrul.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.