Ministrul Transporturilor: “Informațiile despre interzicerea Uber sunt fake news”

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a caracterizat drept “fake news” informaţiile legate de interzicerea companiilor de ride sharing și susține că domeniul va fi reglementat în curând.

“Am avut o întâlnire cu cei de pe platformele electronice – Uber, Clever, etc. -, tocmai pentru a le explica că nu vor fi interzişi. Văd că este un fake news, care circulă peste tot, că Uber este interzis. Am văzut că inclusiv cei de la platformele electronice au declarat că nu vor fi interzişi, dar văd că se tot propagă ştirea asta peste tot în mass-media. Nu-i interzice nimeni, nu vor fi probleme. Din contră, de cinci ani nu s-a reglementat acest domeniu, iar guvernarea PSD o va face. Ei au fost foarte mulţumiţi pentru că au avut un partener de dialog în ultima lună. Au venit cu câteva observaţii de care trebuie să ţinem cont, după care vom urca acest proiect pe procedura de transparenţă. Trebuie să reglementăm noi, din punct de vedere tehnic şi legal, dar nu se pune problema de interzicere. Noi, prin ordonanţa care s-a dat în aprilie, am combătut pirateria. Uber nu este piraterie, se face o confuzie foarte gravă”, a declarat ministrul Transporturilor, citat de Mediafax.

Modificările operate de Executiv la Legea taximetriei, adoptate ca urmare a protestelor taximetriştilor, au intrat în vigoare astăzi. Reprezentanţii Uber şi Taxify au anunţat că aplicaţiile nu pot fi închise, dar va rămâne la latitudinea şoferilor dacă mai ies sau nu pe traseu. Executivul a adoptat, pe 29 martie, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii 38/2003, care reglementează transportul în regim de taxi şi de închiriere.

Articole din aceeași categorie
Total
1
Share