Munca la distanță poate deveni alternativă la programele de relocare în alt oraș sau altă țară

Potrivit sondajului “Remote work policies – Why leading companies are opting in”, realizat de PwC, la nivel global, munca la distanță poate deveni alternativa programelor de mobilitate internațională (precum relocarea în alt oraș sau altă țară) în cazul posturilor ce o permit, poate genera economii de costuri pentru companii și poate debloca noi surse de talente.

Irina Nistor

Director Global Mobility @ PwC România

Tipurile de mobilitate a angajaților care nu necesită o mutare formală în alt oraș sau țară erau în creștere exponențială și înainte de COVID-19, iar pandemia doar a accelerat această tendință și a forțat angajații din întreaga lume să lucreze de la distanță. În ultimele luni, munca la distanță la scară globală s-a dovedit realizabilă și în condițiile menținerii unor restricții, precum cele de călătorie și poate deveni, în multe cazuri, alternativa programelor de mobilitate globală.

Deși vor exista mulți angajați care vor dori să profite de un astfel de aranjament, domeniul său de aplicare poate fi limitat la acele roluri care pot fi îndeplinite cu succes fără prezența într-un birou al companiei sau care nu necesită reglementări speciale, licențe sau considerații de proprietate intelectuală. În plus, vor exista probabil angajați, cum ar fi ceinoi, tineri, care nu vor dori să folosească munca la distanță și să caute în schimb o experiență personală.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

În același timp, programele de mobilitate globală au fost multă vreme motorul companiilor multinaționale de a găsi talentele potrivite pentru locațiile potrivite. Și, dacă înainte de pandemie, lupta pentru talente era acerbă, acum se va înteți, pe fondul muncii de la distanță. Organizațiile atrăgeau angajați talentați pe măsură ce ei căutau experiențe de angajare diferite și noi. În contextul în care munca la distanță elimină tot mai multe bariere, companiile vor putea angaja persoane la care anterior nu ar fi avut acces.

Acordurile de lucru la distanță pot aduce beneficii atât pentru companii, cât și pentru angajați

Ca urmare, costurile imobiliare ale companiilor pot fi reduse semnificativ, iar angajații pot beneficia de o flexibilitate mai mare și un timp de navetă mai mic. Sănătatea și siguranța angajaților au fost în fruntea listei motivelor pentru care o companie dorește o astfel de politică, urmată de îmbunătățirea experienței angajaților și de atragerea și păstrarea talentelor-cheie.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Companiile care implementează politici de lucru la distanță pot defini ce înseamnă “la distanță” și le adaptează la nevoile și afacerile lor specifice. De exemplu, companiile ar trebui să clarifice criterii specifice, inclusiv durata (munca la distanță este temporară și/sau permanentă) și locația. Criteriile ar trebui să includă și roluri și responsabilități, adică specificarea celor care se vor încadra eficient în parametrii de lucru la distanță.

Angajatorii ce permit munca într-o altă țară pot constata că angajații optează să lucreze din locații exotice. Vedem cum unele țări, precum Barbados, Bermuda, Estonia, Georgia, și-au relaxat cerințele de imigrație în 2021 pentru a încuraja persoanele să lucreze acolo în încercarea de a reduce impactul financiar al declinului turismului. Și alte țări ar putea urma în curând exemplul.

Potrivit studiului PwC, în rândul a peste 300 de companii la nivel global, 28 la sută dintre respondenți permit lucrul la distanță în altă țară (internațional), 24 la sută permit lucrul la distanță în aceeași țară (inclusiv în toată țara), iar 46 la sută permit lucrul la distanță fără mișcări transfrontaliere.

Impozitarea, un factor important în politicile de mobilitate globală

Cerințele de conformitate și implicațiile fiscale sunt considerații-cheie pentru elaborarea oricărui program și politică de lucru la distanță. În timp ce mai multe companii definesc clar munca la distanță, altele stabilesc orientări operaționale în conformitate cu profilurile lor de risc.

Mulți angajatori restricționează anumite roluri și/sau activități, astfel că 76 la sută dintre angajatori vor cere angajatului să aibă dreptul de a lucra dintr-o anumită locație. Respondenții (60 la sută) au restricționat și locațiile, dacă organizația nu are o entitate în jurisdicția respectivă.

În timp ce unele companii se așteptau ca amprenta geografică a companiei să crească, altele au remarcat o reducere potențială a numărului de entități corporative la nivel mondial.

Articolul anterior

O companie românească a lansat un robot virtual de contabilitate

Articolul următor

Accesa trece sub "umbrela" germanilor de la Ratiodata și se pregătește să angajeze 400 de oameni, în următorii trei ani

Articole din aceeași categorie
Total
8
Share