Consultantul fiscal Nadia Oanea a înființat Tax & Training, companie de consultanță și de training în domeniul fiscal.
Cu o experiență de peste 20 de ani ca expert contabil și consultant fiscal, Nadia Oanea a lucrat în mediul public, la ANAF, și în sectorul privat, în firme internaționale de consultanță, precum Grant Thornton, Baker Tilly și Mazars.
“Intrarea în antreprenoriat reprezintă cel mai complex pas al carierei, dar sunt convinsă că experiența acumulată în ultimii 22 de ani va ușura dezvoltarea noului proiect. Mesajul meu este unul simplu: în calitate de contribuabil, fie că ești persoană fizică, entitate transparentă fiscal sau persoană juridică, fie că ești rezident fiscal în România sau nerezident, câtă vreme există obligații de conformare fiscală pentru activități desfășurate în România sau la nivel internațional, ori pentru venituri obținute local sau din străinătate, ele trebuie cunoscute și îndeplinite. În caz contrar, ne expunem controalelor fiscale, dobânzilor și penalităților care cresc sarcina fiscală, și potențial litigiilor cu autoritățile fiscale”, spune Nadia Oanea.
Conformarea fiscală înseamnă cunoașterea legislației, cunoașterea și înțelegerea fenomenului fiscal și, nu în ultimul rând, apelul la specialiști, când ne confruntăm cu arii de fiscalitate cu risc ridicat sau extrem de specializate. Nadia Oanea a atras în proiect și alți colaboratori specializați în diverse domenii, a căror experiență se va materializa în consultanță și traininguri pe arii conexe fiscalității, astfel încât clienții să acceseze mai multe tipuri de expertiză.
În opinia sa, gestionarea riscurilor fiscale reprezintă una dintre prioritățile persoanelor fizice și ale firmelor de toate dimensiunile. Proiectul Tax & Training va oferi instrumente care să asigure un management al riscurilor fiscale prin trei direcții principale: consultanță fiscală specializată, training în domeniul fiscal și conformare fiscală.
Paradigma fiscală actuală este ”Conformare sau litigiu fiscal”, potrivit Nadiei Oanea, iar firmele și persoanele fizice, în calitate de contribuabili, trebuie să dedice resurse pentru îndeplinirea corectă, completă și la timp a obligațiilor lor fiscale. În caz contrar, există un risc ridicat pentru impuneri de taxe și impozite suplimentare, dobânzi și penalități, în cazul unui control fiscal, iar în unele situații se ajunge și la litigii cu autoritățile fiscale, când viziunea contribuabilului diferă de cea a organelor de control.
Tax & Training își propune, în primul rând, să ofere servicii de consultanță fiscală orientate spre zonele de conformare fiscală susceptibile de a genera cele mai mari riscuri fiscale pentru companii și pentru persoane fizice, ca tranzacțiile de restructurare (fuziuni, achiziții, restructurarea lanțului creator de valoare), rezidența fiscală a societăților și a indivizilor, aplicarea tratatelor de evitare a dublei impuneri, setarea politicilor de prețuri de transfer, aplicarea facilităților fiscale, aplicarea scutirilor de TVA, raportarea TVA și alte aspecte fiscale legate de comerțul electronic, gestionarea controalelor și a litigiilor fiscale.
Trainingurile se adresează firmelor de consultanță fiscală și de contabilitate, care vor să le ofere angajaților lor programe de pregătire profesională continuă. Ele vor ține cont de nivelul de experiență al participanților, respectiv consultanți cu experiență de până la cinci ani, manageri sau contabili șefi și directori financiari experimentați.
Un al treilea obiectiv al proiectului Tax & Training, alături de consultanță fiscală specializată și training în domeniul fiscal, îl reprezintă serviciile de conformare fiscală și de asistență în proceduri fiscale, de la control fiscal la contestarea deciziilor de impunere sau întocmirea de rapoarte de expertiză pentru litigii în instanță.