Narada a generat soluții de peste 1,5 milioane de lei, cu impact în educație, doar prin HartaEdu.ro, în 2021

Dacă  în 2020, la debutul pandemiei, Narada a facut auzită vocea profesorilor pe platformele sale și copii din zeci de comunități defavorizate au fost reconectați la școală, 2021 a fost anul când acțiunile platformei înființate de Andra Munteanu au ajuns să aibă acoperire națională, iar organizația s-a transformat într-o punte de legătură între mediul de business și educație.

În 2021, 18.396 de elevi au folosit Naradix.ro, platforma de educație remedială pusă gratuit la dispoziția elevilor și profesorilor, ca să recupereze materie, iar 1.717 profesori au folosit-o ca suport digital pentru lecții. Naradix a pus la dispoziție 4.672 lecții în format digital, 1.008 teste și 370 de cursuri interactive, și a oferit 565 de premii elevilor cu rezultate bune la testări.

Tot în 2021, pe HartaEdu.ro, platforma care a devenit o punte de legătură între mediul antreprenorial și domeniul educației, au fost înscrise 561 alerte, ce reprezintă necesitățile a 109.477 elevi. 93 dintre ele, cu impact asupra a 10.000 de elevi, au fost rezolvate, prin investiții de peste 1,48 milioane de lei. 16 companii și organizații s-au implicat în soluționarea alertelor, astfel că, printre altele, 71 de școli au fost echipate cu tehnologie modernă de studiu, iar 11 au fost dotate cu rechizite și materiale didactice.

Pe HartaEdu sunt înscrise alerte ce vizează peste 180.000 de elevi. Ei pot fi ajutați printr-un SMS în valoare de doi euro, trimis la 8845, cu textul ELEV, sau direct pe site-ul organizației.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share