„No jab, no job”: Angajații Citigroup care refuză vaccinarea vor fi concediați, din 14 ianuarie

Grupul bancar american Citigroup Inc şi-a informat vineri angajaţii că va înceta contractele de muncă pentru cei care nu vor fi vaccinaţi la 14 ianuarie, punând în aplicare o politică anunţată încă de anul trecut.

Citigroup va deveni prima mare instituţie financiară de pe Wall Street care va pune în practică o politică de tip „no-jab, no job” (nevaccinat, disponibilizat), în condiţiile în are industria financiară se confruntă cu problema readucerii în siguranţă a angajaţilor la birou pe fondul răspândirii variantei Omicron.

Potrivit unui document intern consultat de Bloomberg, angajaţii Citigroup de la birou care nu vor fi vaccinaţi până pe 14 ianuarie vor fi trimişi în concediu fără plată, iar la finele acestei luni vor fi disponibilizaţi. „Sunteţi bineveniţi să candidați pentru alte posturi la Citi în viitor, cât timp respectaţi politica Citi în domeniul vaccinării”, se precizează în acest document intern, notează Agerpres.

În octombrie 2021, Citigroup a anunţat oficial că le va cere angajaţilor din SUA să se vaccineze împotriva COVID-19 ca o condiţie pentru păstrarea locului de muncă. La acea dată, banca americană a adăugat că va lua în vedere excepţii pe motive religioase sau medicale sau alte prevederi în funcţie de legislaţia locală sau la nivel de stat, pe baza unei analize de la caz la caz.

Mai multe companii din sectorul financiar au amânat planurile privind revenirea angajaţilor la birouri, în timp ce altele şi-au încurajat salariaţii să lucreze de acasă, să se vaccineze şi să se testeze în mod regulat.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share