Organizațiile studențești încep anul universitar cu o nouă echipă de conducere

Luna trecută, la Cluj-Napoca, cu ocazia celui mai important eveniment studențesc la nivel național, Forumul Organizațiilor Studențești din România (FOSR) – ajuns la cea de a XII-a ediție -, membrii Alianței Naționale ale Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) au ales Biroul de Conducere pentru anul 2017-2018.

Președinte va fi Marius Deaconu (foto), iar secretar general – Larisa Mirela Dumitroaea. Noii vicepreședinți educaționali sunt Paul Emanuel Marc, Horia Șerban Onița și Artur Țventarnîi, vicepreședinte Relații Interne – Petrișor Laurențiu Țucă, vicepreședinte Dezvoltare Organizațională – George Bunescu, vicepreședinte Relații Internaționale – Alexandru Iulian Dreptate, vicepreședinte Relații Publice – Adelina Elena Tîrnovanu, vicepreședinte Proiecte – Alexandru Stern, iar cenzor – Mihnea George Munteanu.

“ANOSR va continua să fie una din cele mai relevante voci în sistemul de învățământ superior, va contribui la creionarea unor noi politici educaționale, va stărui pentru îndeplinirea dorințelor colegilor din toate centrele universitare. Vom încerca să aducem în discuție problemele studenților din România, în cadrul Conferinței Ministeriale ce va avea loc în 2018, la Paris, prin intermediul European Students Union. Avem speranța că, într-un interval rezonabil de timp, situația căminelor studențești se va ameliora. Aceasta este prioritatea zero, pe termen scurt”, arată Marius Deaconu.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România reunește studenți din 17 centre universitare, din 31 de universități, și a atins un număr de 95 de organizații membre, care luptă împreună pentru menținerea în funcțiune a mecanismului mișcării studențești. La nivel național, ANOSR este parte a Alianței pentru o Românie Curată și membră în Consiliul Tineretului din România. Federația este reprezentantul studenților din România la nivel european, prin statutul de membru cu drepturi depline al Organizației Europene a Studenților (ESU – European Students’ Union), singura structură europeană care reprezintă studenții.

Articolul anterior

Fleetboard Drivers' League: Un român, în topul celor mai "eficienți" șoferi din lume, din 25.724 de concurenți

Articolul următor

Fost manager de la Banca Mondială, aproape de board-ul MedLife

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share