Din luna iunie, Patricia Nae și Alexian Stark sunt noii Delegați de Tineret ai României la ONU.
Patricia Nae a fost una dintre cele mai bune studente ale generației sale la secția de Studii de Securitate în limba română a Universității Babeș-Bolyai, promoția 2020. Datorită performanțelor academice, a obținut o bursă completă pentru masteratul în Studii de Naționalism la Universitatea Central-Europeană din Viena.
După absolvirea masteratului, în 2022, a fost, timp de un an, coordonator de proiecte pentru biroul din Viena al Open Society University Network și a fost implicată în derularea unor proiecte educaționale în Europa, SUA, dar mai ales în țări din Sudul Global, ca Bangladesh sau Columbia.
Alexian-Arthur Stark este un tânăr de 19 ani din Oradea, student la ASE București, Facultatea de Relații Economice Internaționale, și la Universitatea Politehnică din București, Facultatea de Inginerie Aerospațială. A dobândit deja experiență în administrația publică, fiindcă a absolvit Programul Oficial de Internship al Guvernului României, iar apoi a fost stagiar în Comisia pentru Politică Externă din Senatul României. Este membru în Parlamentul European al Tinerilor și a participat la diverse conferințe la sediul ONU din New York.
