Parte a grupului italian Nusco și unul dintre cei mai mari jucători pe piața locală de uși, ferestre și parchet, Pinum aniversează 25 de ani în România prin lansarea celui mai mare showroom de profil din Europa de Est, cu o suprafață de 1.000 de metri pătrați.
În noul spațiu din Șos. Pipera sunt expuse produse din gama premium a unor branduri italiene, în exclusivitate pe piața locală. Investiția se ridică la circa 400.000 euro. În 2016, Pinum și-a menținut cifra de afaceri la opt milioane de euro, iar pentru acest an vizează o creștere de cel puțin 15 la sută.
Estimările se bazează pe extinderea rețelei de distribuție, prin deschiderea noului showroom, pe inaugurarea noii linii de producție PVC, de anul acesta, și pe dezvoltarea pieței de export în SUA. “Estimăm o tendință de creștere, pe fondul unei piețe într-o continuă dezvoltare. Evoluția este susținută și de comportamentul consumatorilor, care pun tot mai mult accent pe produse și servicii de calitate. Noul showroom reprezintă o oportunitate de a le prezenta modele speciale de uși, ferestre și parchet, unice pe piață, de la branduri precum Nusco, Berti, Alias, Rimadesio, Lualdi și Barausse”, declară Francesco Curcio, director general executiv Pinum.
Portofoliul Pinum cuprinde peste 500 de modele de uși, ferestre din lemn, PVC și aluminiu, și o gamă variată de parchet. Prin diversitatea produselor, Pinum oferă atât soluții pentru Prima Casă, cât și produse pentru construcții de lux, fie că sunt spații de birouri sau ansambluri rezidențiale. În 2016, 70 la sută din proiectele rezidențiale din București au fost dotate cu uși Pinum. “Anul trecut, 70 la sută din volumul total al vânzărilor a fost asigurat de uși, acesta fiind completat de tâmplăria din PVC și parchet. După un amplu proces de modenizare și tehnologizare și o investiție de 500.000 de euro, fabrica Pinum din România asigură o capacitate de 6.000 uși/lună și 2.000 ferestre/lună. 15 la sută din producție este destinată exportului în Italia, dar și în SUA”, afirmă Francesco Curcio.
Produsele Pinum sunt comercializate prin intermediul unei rețele complexe de distribuitori din întreaga țară și în showroom-urile proprii din București (Pipera și AFI Park), Constanța, Cluj-Napoca și Iași. Povestea Pinum a început în 1981, prin colaborarea companiei Nusco Porte cu fabrica de mobilă din Pipera. În 1992 s-a înființat Pinum Producție, companie care s-a ocupat cu producția de uși pentru piețele din Italia și România, iar din 2002 a preluat integral unitatea de producție Pipera.