Studenții Facultății de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației (IETI) de la Universitatea din Oradea au la dispoziție, de săptămâna trecută, un laborator de electronică modernizat și dotat cu echipamente de ultimă generație.
Proiectul, realizat prin colaborarea dintre IETI, Asociația Casă Dragă Casă și compania Plexus, a inclus renovarea integrală și echiparea laboratorului. Investiția se ridică la circa 70.000 de euro. Designul proiectului și implementarea sa au fost realizate și coordonate de compania Designabil, reprezentată de Andreea Bilan.
„Orice student și orice cadru didactic și-ar dori un asemenea laborator”, spune rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău. Potrivit decanului IETI, conf. univ. dr. Eugen Gergely, noul laborator pune studenții și cadrele didactice în fața unor standarde tehnologice ridicate. „Plexus este unul din cei mai importanți angajatori ai studenților și absolvenților noștri, iar facultatea este mândră că poate furniza material uman de calitate industriei locale”.
- „Giganții” tech IBM și Amazon Web Services deschid un laborator de inovare în București
- Încep recrutările pentru Paști. Peste 15.000 de joburi în retail, turism, industria alimentară sau entertainment, postate pe eJobs, în ultima lună. Salariul mediu propus: 3.500-5.000 de lei
- Ministrul Muncii: Piața forței de muncă are cea mai mare dinamică din istorie
„Industria nu poate exista fără colaborarea cu mediul academic. Convinși de asta, facem eforturi ca echipamentele la care studenții au acces să fie la nivelul tehnologic al anului 2025. Angajații noștri nu pot folosi tehnologia de ultimă generație pe care o avem dacă universitățile nu le asigură o educație valoroasă”, afirmă Cristian Gurka, managerul general al Plexus Services România.
„Noi am fost o punte între cei care au capacitatea de a realiza astfel de lucruri și cei care au mare nevoie de ele. Sper ca studenții să vină cu drag în acest nou laborator”, arată Emil Barna, directorul executiv al Asociației Casă Dragă Casă.
„Prin acest laborator modern, sute de studenți de la programele de studii Electronică Aplicată, Rețele și Software de Telecomunicații, dar și de la alte specializări din facultatea noastră, vor avea acces la condiții excelente pentru desfășurarea orelor practice”, explică Adrian Burcă, ș. l. dr. ing., director al Departamentului de Electronică și Telecomunicații, principalul beneficiar al noii investiții.
Sub deviza „Implică-te! Inspiră-te! Dezvoltă-te!”, proiectul IETI include și o componentă ce vizează extinderea oportunităților de carieră pentru studenți. Ei pot efectua stagii de internship și practică de specialitate în compania Plexus sau își pot realiza chiar și proiectele de diplomă în cotutelă, cu specialiști ai companiei. Această colaborare permite organizarea unor laboratoare de specialitate, pentru a le oferi studenților o pregătire aplicată, conectată la cerințele pieței.