La finalul anului trecut, compania românească specializată în dezvoltarea de software pentru piețele financiare i-a cooptat pe Iuliana Albu în rolul de Lead Product Manager și pe Daniel Radu în cel de Lead Business Architect.
Cele două numiri răspund unei nevoi clare din industrie: instituțiile financiare adoptă soluții digitale tot mai complexe, iar presiunea pentru eficiență operațională și standardizare crește accelerat.
Analiza publicată de International Organization of Securities Commissions (IOSCO) arată că 66,7 la sută dintre instituțiile financiare intenționează să folosească agenți AI în relația cu clienții, iar 40 la sută urmăresc automatizarea proceselor de back-office. Studiile PwC indică și un potențial de creștere cu 15 la sută a eficienței bancare prin adoptarea tehnologiilor de inteligență artificială.
- diconium a depășit 100 de angajați în 2025 și consolidează România ca hub global pentru AI, cyber security și automotive software
- Peste 1.500 de joburi la stat, de la începutul anului, pe Jobradar24.ro – cu aproape 60 la sută mai multe decât în 2025
- Schoenherr promovează patru avocați, inclusiv un nou Partner
Iuliana Albu: „Mă alătur Pluridio într-un context de creștere accelerată și consolidare a portofoliului de produse. Scopul meu este să contribui la dezvoltarea unor soluții orientate către piață care să încorporeze cerințe specifice ale clienților noștri pentru a le aduce valoare reală în activitatea pe care o desfășoară și să susțin astfel obiectivele comerciale ale companiei”.
Daniel Radu: „Pluridio se află într-un moment important de maturizare tehnologică în care arhitectura de business devine un factor critic de succes. Îmi voi folosi expertiza ca să contribui la crearea unor structuri robuste care aliniază strategia de business cu livrarea tehnologică, astfel încât produsele și platformele Pluridio să poată scala sustenabil”.
Cei doi aduc o experiență solidă în dezvoltarea și livrarea de soluții software pentru piețele financiare, acumulată în contexte bancare complexe și orientate spre digitalizare. Daniel Radu are un background solid în trezorerie și digital banking: a dezvoltat infrastructura tehnologică necesară produselor și fluxurilor de trezorerie bancară și a coordonat inițiative de arhitectură și integrare digitală a aplicațiilor. A sprijinit transformarea proceselor și structurarea unor ecosisteme IT scalabile, competențe care susțin direct obiectivele Pluridio de integrare a platformelor și standardizare a arhitecturii de business.
Iuliana Albu a avut un rol-cheie în definirea și optimizarea produselor de trezorerie bancare destinate segmentelor retail & corporate, soluțiilor operaționale și de business necesare colaborării cu clienții instituții financiare, și a contribuit la alinierea ofertei comerciale cu nevoile operaționale ale clienților și cu dinamica pieței, aspect esențial pentru evoluția portofoliului Pluridio.
DESPRE PLURIDIO
Este un furnizor de soluții software inovatoare pentru vânzarea și tranzacționarea de produse specifice piețelor financiare. Compania oferă un portofoliu extins de sisteme pentru centralizarea datelor, automatizarea proceselor de vânzări, conformitate regulatorie și tranzacționare. Prin combinarea tehnologiei cu o abordare orientată spre client, ajută instituțiile financiare să-și optimizeze operațiunile și să descopere noi oportunități de creștere.










