Liderul pieței de birouri din Europa Centrală și de Est (CEE) a inaugurat cel mai inteligent lobby din regiune, ce include o serie de inovaţii şi premiere tehnologice: cea mai mare podea cinetică din lume într-o clădire de birouri, cel mai lung perete de ecrane din CEE, cel mai mare perete verde natural într-o clădire de birouri din sudul şi estul Europei, un spaţiu de relaxare cu gradene încălzite din marmură, proiectoare Schindler – un proiect pilot în CEE, și Pepper, primul angajat robot al companiei Globalworth.
Clădirea Globalworth Tower, cu un trafic zilnic de circa 30.000 de persoane, devine astfel un etalon al inovației și sustenabilității în spaţiile de birouri.
Recepţia clădirii, un mic ecosistem circular, oferă angajaților și persoanelor care o tranzitează o serie de soluții inovatoare:
- Podeaua cinetică, o premieră mondială pentru o clădire de birouri, realizată de compania de tehnologie Pavegen, transformă greutatea pașilor în energie electrică, utilizată ulterior pentru alimentarea altor mecanisme inovatoare din lobby. Cele două suprafețe de podea au o arie cumulată de 40 mp, cea mai mare dintr-o clădire de birouri din lume. Fiecare pas făcut pe suprafaţa podelei generează circa 3 jouli de electricitate şi 5 Watt/ persoană, ceea ce echivalează cu aprinderea a trei becuri LED timp de o secundă sau șase secunde de conversaţie pe un telefon inteligent;
- Cel mai mare perete verde natural într-o clădire de birouri din Europa de Sud şi de Est, cu 12 tipuri diferite de plante, beneficiază de un proces de întreținere conectat cu senzori și complet automatizat. Sistemul de 158 mp utilizează apă recirculată îmbunătățită nutriţional, care este tratată cu ajutorul osmozei. Fotosinteza este ajutată de proiectoare reglate la un nivel precis de luminozitate, dispuse de-a lungul grădinii verticale;
- Cel mai mare perete interior de ecrane din sud-estul Europei, cu o suprafață de 110 mp şi o lungime de 50 m;
- Un spațiu de relaxare pe patru niveluri, sub formă de gradene, care beneficiază de încălzire reglabilă, unic în România, construit din marmură și dotat cu încărcătoare pentru laptopuri şi pentru telefoanele compatibile cu tehnologia de încărcare prin wireless;
- Pepper, noul angajat Globalworth. Robotul umanoid îi va întâmpina pe oaspeți în recepţie şi le va oferi informaţii utile.
- Printr-un proiect pilot unic în Europa Centrală şi de Est, realizat în parteneriat cu Schindler, patru lifturi sunt dotate cu proiectoare ce rulează materiale video pe uşile exterioare.
- Recepţia este decorată cu nori LED suspendați, care pot fi programați să genereze efecte vizuale personalizate.
Credem că te-ar interesa și: Corporatistul din Pipera
Încadrată în Clasa A, cu 26 de etaje, o înălțime de 120 m și o suprafață închiriabilă de 54.000 mp, Globalworth Tower este prima clădire din sud-estul Europei, care a primit recunoaşterea LEED Platinum, cea mai ridicată certificare verde. Cladirea beneficiază de spații de birouri complet reconfigurabile, lumină naturală și iluminare artificială cu reglare automată, sistem de recuperare a apei de ploaie și diverse funcții eco. Printre chiriași se numără Vodafone, Huawei, Nesspresso, Ferrero, Bunge, Prime Kapital, Anritsu, Crowdstrike, Aera Technology, Cazacu & Asociaţii, Inditex, Global Vision, NNDKP, Wipro, Mega Image/ Delhaize Group şi Globalworth.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
DESPRE GLOBALWORTH
Este o companie imobiliară activă în Europa Centrală şi de Est, listată la Bursa de Valori de la Londra şi citată în segmentul AIM, care activează în România și Polonia. În ambele ţări, a devenit principalul investitor pe piața imobiliară de birouri. Dezvoltă și gestionează direct clădiri de birouri și în sectorul de logistică/ industrie ușoară, în locații premium, care generează venituri din închirierea de spații către companii de top. Gestionat de aproape 200 de profesioniști în România și Polonia, portofoliul companiei avea o valoare totală de circa 2,85 miliarde de euro, la 30 iunie 2019. Peste 95 la sută din acesta este reprezentat de active producătoare de venit, închiriate către circa 685 de companii. În România, Globalworth este prezentă în Bucureşti, Timişoara, Constanţa şi Piteşti.