MOL România și Fundația pentru Comunitate au acordat, pentru al 13-lea an consecutiv, Premiile Mentor pentru excelență în educație, prin care sunt recunoscute public valoarea muncii și rezultatele excepționale înregistrate de zece dascăli apreciați de elevi, părinți, colegi și de comunitatea în care își desfășoară activitatea.
Laureații acestei ediții sunt György Bodea (profesor de chimie, Cehu Silvaniei), Mária Csavar (profesor de limbă și literatură română, Gheorgheni), Maria Cristina Dan (profesor de vioară, Timișoara), Judit Dobra (profesor de limbă și literatură maghiară, Sfântu Gheorghe), Ilie Crinu Florinel (antrenor de kaiac, București), Martin Liptak (antrenor de înot, Arad), Cristian Mihai Maliș (antrenor de canotaj, Orșova), Liliana Pîntea (bibliotecar, Hangu, Neamț), Ilie Rus (profesor de fizică, Beiuș) și Mihai Trandafirescu (antrenor judo, Ploiești).
Cei zece premianți au fost selectați dintre cele 238 de nominalizări depuse de elevi, părinți sau profesori. Gala Premiilor Mentor a fost organizată în 26 aprilie, la Timișoara, Capitala Europeană a Culturii. Invitat de onoare a fost Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena.
Prietenii noștri de la Generix Group Romania ne susțin să descoperim, în fiecare zi, oameni care inspiră. Poți afla mai multe despre ei aici: https://bit.ly/3oWaG8b