În primăvara acestui an, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a propus standardele naționale ARACIS pentru dezvoltarea programelor de inteligență artificială la nivel de licență în România, iar din toamnă, prima generație de 50 de studenți își începe formarea la UBB.
Interesul pentru noul program, organizat în limba engleză, a fost unul extrem de ridicat, cu aproape opt candidați pe un loc. “Urmărind bunele practici internaționale, am considerat că inteligența artificială s-a maturizat și în țară, astfel încât trebuie să iasă din logica de doar competență în specializarea informatică sau de supraspecializare la nivel de masterat/ doctorat/ postdoctorat și să devină o specialitate cu program de formare la nivel de licență. În consecință, am propus noi standardele naționale, deoarece istoria domeniului în țară și excelența prezentului ne poziționează ca reper național în domeniu, cu prestigiu internațional. Deja cunoscutul “Institut UBB de Inteligență Artificială” are parteneriate strategice și integrate cu actorii majori în domeniu (Microsoft, SAS, UiPath), iar organizarea oficiului național al European Institute of Innovation and Technology (EIT Digital) la UBB arată clar și recunoașterea internațională a prestigiului”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
“Specializarea artificial intelligence este, prin tradiție, mai ales parte a domeniului informatică (computer science), iar dezvoltarea informaticii la UBB a dus natural la această propunere. UBB are cea mai mare facultate de informatică din țară, iar cercetările în artificial intelligence sunt proeminente la UBB în zona de cercetare fundamentală, extrem de importantă pentru dezvoltări inovatoare, și în cea de aplicații, adesea în parteneriat cu actori economici/ instituțonali majori. În plus, Institutul UBB de Inteligență Artificială este deja un actor de referință la nivel național și internațional”, punctează prof. univ. dr. Anca Andreica, decanul Facultății de Matematică și Informatică din UBB.
- Conectarea și colaborarea creativă, rolurile pe care trebuie să le susțină designul biroului. #HyperCollaboration
- Raluca Prodan, fondatoarea primei clinici de longevitate din România
- Tudor Ionescu (CBRE): “Noaptea Companiilor e mai mult decât un târg de joburi – este o ocazie unică prin care angajatorii își pot prezenta povestea”
În clasamentul pe domenii, în computer science/ information systems, UBB ocupă primul loc sau este pe podium în țară, așa cum se vede în clasamentul QS 2023 (prima în țară, alături de Universitatea Politehnica din București, și 401-500 la nivel internațional) și în Times Higher Education 2023 (prima în țară și 601-800 internațional).
UBB este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară, prin numărul de programe și caracterul multicultural, cu trei limbi academice oficiale (română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România, începută în 1581, și reprezintă cea mai mare comunitate academică din țară, cu circa 55.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe).