Compania aeriană HiSky recrutează piloți și însoțitori de zbor

Unul dintre principalii operatori aerieni de pe piața din România lansează un amplu proces de recrutare personal de zbor.

HiSky propune zeci de posturi pentru piloți și însoțitori de bord, care se vor alătura echipei sale în baza operațională din București. Luna aceasta, reprezentanții HiSky le dau întâlnire candidaților în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Baia Mare și Iași.

Elementul de noutate pe care această campanie de recrutare îl aduce este reprezentat de nivel de experiență solicitat. Pe lângă piloții cu certificări, aflați deja la un nivel profesional avansat, pe care compania îi caută, HiSky va investi în pregătirea profesională și formarea piloților începători. Absolvenții școlilor de aviație, fără un număr semnificativ de ore de zbor, cu sau fără type rating, sunt așteptați să candideze pentru un post care le va asigura formarea de care au nevoie pentru avansarea în carieră.

„Suntem o companie tânără și, de la început, ne-am dorit să facem mai mult decât să ocupăm un loc pe piață. Vrem să venim cu propria contribuție, iar în ceea ce privește piața muncii în acest domeniu, atât de specializat, am ales să dăm o șansă piloților talentați și pasionați, dar care încă se află la început de drum. Este o investiție pe care suntem dispuși să o facem, ca să fim parte din soluție.

Unul dintre explcațiile pentru acest deficit de personal este tocmai acesta: puține companii aeriene alocă resursele necesare pentru a forma personal. Sute de tineri obțin licența de pilot, cu mari sacrificii financiare, pentru ca apoi să nu-și găsească un loc de muncă.

Aplicăm această strategie, cu mare succes, de câțiva ani. Majoritatea celor mai buni copiloți pe care îi avem astăzi au ajuns la noi cu puține ore de experiență, dar cu mult talent și cu dorința de construi. Suntem recunoscuți pe piață ca având unii dintre cei mai buni piloți, iar faptul că au fost formați de noi ne face cu atât mai mândri. Criteriul principal pentru ca un pilot să se alăture echipei noastre este profesionalismul”, declară Iulian Scorpan, CEO HiSky.

Investiția în formarea personalului este asumată de companie și pentru însoțitorii de bord. Sunt invitați la interviu și cei care doresc să înceapă o carieră în acest domeniu, deși nu au mai ocupat astfel de posturi sau nu au urmat cursuri de pregătire. După procesul de recrutare, HiSky le va oferi candidaților selectați, gratuit, trainingurile și cursurile de instruire necesare, ce vor fi efectuate la o școală europeană de aviație acreditată.

Primul pas pe care trebuie să-l facă cei care urmăresc ocuparea unui post de pilot sau însoțitor de bord este să transmită un CV pe adresa crewapplication@hisky.aero. Candidații selectați vor fi contactați de reprezentanții HiSky pentru programarea unui interviu.

HiSky operează o flotă de șapte aeronave Airbus din familia A320, cu o vârstă medie de șapte ani, o aeronavă A319, patru A320 și două A321 neo, de producție 2023. În România, operează zboruri regulate de aeroporturile din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași si Baia Mare, către destinații interne și internaționale, și curse charter către destinații de vacanță din Europa, Asia și Africa.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share