Producătorul de apă minerală naturală Aqua Bilbor are un nou director general

Aqua Bilbor l-a numit pe Alin Gliga, fost vicepreședinte al APEMIN, în funcția de director general.

Cu o experiență de peste 16 ani în industria apelor minerale, Alin Gliga a activat, între 2008 și 2016, ca director Operațiuni Interne pentru Rio Bucovina, deținătorul brandului Bucovina, iar până la finalul lui 2023 a fost administrator. Din 2015 până în februarie 2024, a fost vicepreședinte al APEMIN (Asociația Patronală a Îmbuteliatorilor de Ape Minerale din România).

Cel mai mare angajator din zona Bilbor, cu 102 salariați, Aqua Bilbor continuă investițiile pentru consolidarea poziției sale pe piața apelor minerale naturale, finalizarea unei noi facilități de îmbuteliere și depozitare și dezvoltarea rețelei de distribuție, ca elemente centrale strategice în perioada următoare. Bugetul total de investiții al companiei, demarate în urmă cu doi ani, trec de zece milioane de euro și vor fi finalizate până în 2025.

Alin Gliga și-a asumat o serie de obiective ambițioase pentru a consolida poziția Aqua Bilbor pe piața apelor minerale naturale îmbuteliate. În perioada următoare, principalele direcții de dezvoltare vizează poziționarea pe piață în segmentul brandurilor premium. Elementul principal va consta în relansarea brandului tradițional Bilbor și consolidarea poziției companiei pe piața apelor minerale naturale.

Simultan, eforturile companiei sunt concentrate pe finalizarea investițiilor într-o nouă capacitate de îmbuteliere și depozitare, ce va conduce la dublarea capacității de îmbuteliere și va oferi o producție sporită și o distribuție mai amplă. Compania va finaliza construcția unei noi unități de îmbuteliere și depozitare până la sfârșitul lunii iunie.

Formarea unei echipe puternice în zona de comercializare a produselor din portofoliu reprezintă o direcție strategică cheie, ce confirmă angajamentul companiei de a oferi un produs de calitate pe piața internă, dar și pe piețele internaționale. În plus, compania are în plan noi investiții în utilaje performante, ce vor contribui la creșterea capacității de producție și vor confirma angajamentul Aqua Bilbor de a respecta cele mai înalte standarde de calitate pentru apa minerală naturală și pentru ambalaje.

Pentru dezvoltarea rețelei de distribuție, Aqua Bilbor își propune extinderea parteneriatelor cu distribuitori la nivel național, pentru a amplifica prezența produselor sale în rețelele tradiționale și în marile lanțuri de magazine. Investițiile de până acum s-au concentrat pe identificarea și dezvoltarea surselor noi de apă minerală naturală, îmbunătățirea infrastructurii de transport a conductelor pentru apa minerală, modernizare și achiziția de linii noi de îmbuteliere pentru formatele de 0,5L, 1L, 1,5L, 2L și o linie separată pentru îmbutelierea la 5L.

Aqua Bilbor, îmbuteliatorul apei minerale Bilbor și al apei de izvor Aqua Roca, este o companie a cărei activitate este concentrată pe valorificarea celor mai bune surse de apă minerală naturală și de izvor din zona Munților Călimani, județul Harghita. Deține o fabrică în localitatea Bilbor, din județul Harghita, și patru depozite în țară.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share