Ahold Delhaize, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața mondială de retail alimentar, proprietarul 19 branduri la nivel global, printre care Mega Image, a ajuns la un acord pentru achiziționarea companiei Profi Rom Food, care operează rețeaua de magazine Profi în România, de la MidEuropa.
La finalul anului trecut, cele două companii se numărau printre cei mai mari cinci angajatori privați din România. Profi se afla pe locul 2, cu 13.714 angajați, iar Mega Image era pe locul 5, cu 10.618 salariați.
„România este o piață atractivă, cu o dezvoltare susținută prin investiții solide. Vom continua să contribuim la dezvoltarea pieței locale de retail alimentar, acum și alături de Profi, care devine parte din familia noastră de branduri Ahold Delhaize. Magazinele din rețeaua Profi vor extinde și vor completa rețeaua deja existentă de magazine Mega Image. Avem o experiență substanțială în dezvoltarea celor mai bune practici și în integrarea în cultura locală și suntem încrezători că, prin această achiziție, vom reuși să aducem și mai multă valoare pentru comunitățile pe care le deservim în România”, declară Jesper Lauridsen, COO Europa Centrală și de Est, Ahold Delhaize.
- ABN AMRO Clearing Bank își extinde prezența în România și se mută în cea mai mare clădire de birouri din țară
- OAR București: în 25 de ani, piața de proiectare a crescut de zece ori, iar profesia se pregătește pentru impactul AI și al riscurilor climatice
- Cum atrag și mențin organizațiile talentele în 2026? MAGNETICO revine la Brașov cu 15 lideri HR și un workshop aplicat
“Este un moment de referință pentru industria de retail din România, unic prin mărime și la nivelul grupului nostru. Suntem două branduri puternice, complementare, și împreună vom face o diferență semnificativă prin ce le oferim zi de zi clienților noștri: produse locale, proaspete și sănătoase de la o rețea extinsă de producători locali, o gamă de sortimente și mai bună de mărci proprii, naționale și internaționale, oferte ce răspund cel mai bine nevoilor clienților. Vom aduce împreună angajați talentați și loiali, care împărtășesc valori comune, și vom continua să ne derulăm activitatea cu responsabilitate față de clienți, comunități, furnizori și colegii din echipe”, spune Mircea Moga, CEO Mega Image.
Tranzacţia dintre cele două companii este supusă aprobării de către autorităţile competente în materia regulilor de concurenţă și se estimează a fi finalizată în 2024.
