Compania românească Public Affairs Solutions își extinde echipa prin atragerea tinerilor români cu experiență internațională.
Prezentă pe piața românească din 2007, inițial ca McGuireWoods România, iar din 2020 sub brandul Public Affairs Solutions, compania își propune să devină un centru de excelență în servicii de afaceri publice și relații guvernamentale.
„Ne dorim să contribuim la dezvoltarea României prin ajutorul direct oferit clienților noștri și prin încurajarea unor tineri de excepție, care au demonstrat, prin studiile și carierele lor, un interes special pentru sectorul public și mediul de afaceri autohton. Urmărim să aducem alături de noi profesioniști cu experiență internațională și cu o viziune proprie solidă în legătură cu sectorul afacerilor publice din România”, declară Codrin Scutaru, CEO Public Affairs Solutions.
Unul dintre cei mai noi membri ai echipei, Liviu Neagu, a absolvit un program de licență în studii sociale și politice europene la University College London (UCL) și un program de Masterat în Administrație Publică tot la UCL, la Institute for Innovation and Public Purpose. Are o experiență de trei ani, obținută la Londra, în servicii financiare, și a absolvit programul oficial de internship al Guvernului României (2016) și al McGuireWoods Romania (2017). La UCL, a lucrat ca asistent de cercetare într-un proiect internațional legat de economia apei, susținut de Guvernul Olandei și Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
În ultimul an, s-au alăturat echipei și Decebal Mohîrță și Matei Repan. Primul a revenit în țară după cinci ani în Germania, iar al doilea, după șapte ani în Austria.
Decebal Mohîrță a absolvit Facultatea de Istorie și Științe Sociale de la Universitatea Konstanz, inclusă în programul Exzellenzinitiativ și recunoscută ca una din cele 11 universități de elită din Germania. Din decembrie 2020, a fost ales membru în consiliul director al Ligii Studenților Români din Străinătate și a coordonat, din funcția de secretar general, activitatea de organizare, analiză și conducere operativă. A fost fondator și manager de proiect al Forumului Studenților Români de Pretutindeni, un proiect care unește cele mai reprezentative organizații studențești din țară.
Printre activitățile derulate se numără relaționarea cu autoritățile statului și elaborarea de proiecte politice ce vizează interesele studenților români din străinătate. A contribuit decisiv la colaborări cu Administrația Prezidențială, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Tineretului și Sportului, Centrul pentru Tineret al Municipiului București, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Educației și Cercetării, Autoritatea Electorală Permanentă, cu organizații studențești și din mediul antreprenorial. Experiența în zona societății civile l-a pregătit pentru domeniul diplomației economice și al activității de consultant în relații guvernamentale.
Matei Repan a absolvit Facultatea de Științe Politice a Universității din Viena și liceul la Theresianische Akademie Wien, una din cele mai prestigioase instituții de învățământ preuniversitar din Europa. S-a alăturat companiei în aprilie 2021, în calitate de consultant, și este specializat în piețe financiare și energie. Este specializat în proceduri parlamentare și contribuie semnificativ la colaborarea transpartinică cu Parlamentul României.
A colaborat cu una dintre cele mai mari firme de due diligence și corporate intelligence și a elaborat rapoarte și analize complexe în materie. Are expertiză în business consulting și a sprijinit numeroase IMM-uri în procesul de accesare a fondurilor europene de coeziune. Experiența sa în sectorul public include roluri în organizații de cooperare internațională și dezvoltare și la Parlamentul European.