Randstad Romania HR Trends: 85 la sută dintre angajatori planifică măriri salariale. Ingineria și producția, domeniile în care se fac cele mai multe angajări

de A M

După un an marcat de o creștere moderată a veniturilor, peste 80 la sută dintre angajatori planifică măriri salariale în 2026, conform studiului HR Trends 2026, realizat de Randstad România, lider pe piața serviciilor de resurse umane.

Anul acesta, companiile se vor concentra pe beneficii ca factor-cheie de diferențiere, în vreme ce bonusurile individuale și asigurările medicale sunt într-o tendință ascendentă. Pachetul salarial și de beneficii competitiv rămâne, de departe, cel mai important factor de atragere a talentelor, urmat de echilibrul dintre viața profesională și cea privată și politicile flexibile de lucru.

Dagmara Chudzińska-Matysiak, Managing Director, Randstad România: „Pentru CEO și liderii de HR, 2026 reprezintă un an al menținerii echilibrului între dezvoltare și prudență operațională; majoritatea companiilor planifică măriri salariale, însă doar 34 la sută se așteaptă la o creștere a veniturilor.

Leadership-ul trebuie să depășească etapa creșterilor salariale reactive și să adopte o strategie de compensare completă – îmbinând beneficiile financiare cu cele de wellbeing – și eficiența bazată pe AI, ca să-și asigure un avantaj competitiv pe o piață pe care 53 la sută dintre lideri prevăd că tehnologia va remodela forța de muncă”.

În acest an, 83 la sută dintre companii intenționează să crească salariile pentru personalul white-collar (TESA – tehnic, economic și socio-administrativ), iar 85 la sută estimează creșteri pentru blue-collars (muncitori). Doar 17 la sută (pentru white-collars) și 14 la sută (blue-collar) dintre angajatori se așteaptă ca salariile să rămână neschimbate.

Dintre companiile care au implementat creșteri în 2025, 27 la sută au raportat o mărire salarială de 4-5 la sută pentru angajații white-collar, față de 23 la sută pentru blue-collars. Majoritatea respondenților consideră că nivelurile lor salariale sunt aliniate cu cele ale concurenței. Totuși, 23 la sută recunosc că oferă o remunerație mai mică decât piața pentru posturi similare, factor ce poate complica eforturile de recrutare.

38 la sută dintre companii nu intenționează să implementeze/ acceseze aranjamente de lucru flexibil în 2026, în timp ce 29 la sută explorează modele mai agile, ca munca de tip part-time, pe bază de proiect sau forța de muncă temporară. O tendință interesantă, aflată în creștere, este pentru aranjamentele de tip Digital Nomad, care permit independența totală față de sediu, ca să atragă talente de nișă.

În organizațiile cu politici de muncă de acasă, lucrul la domiciliu două zile pe săptămână rămâne cel mai întâlnit model și câștigă teren, timid, modelele complet flexibile, față de 2025. Sunt vizibile și noi paradigme de lucru: trei la sută dintre angajatori au implementat săptămâna de lucru de patru zile.

De ce își dau demisia angajații români

Deși salariul rămâne principalul motor al fluctuației de personal (79 la sută), angajatorii pierd oameni și din motive non-financiare. 39 la sută dintre plecări sunt cauzate de lipsa oportunităților de avansare, iar 29 la sută dintre angajați aleg să plece din cauza volumului de muncă excesiv. Câștigătorii „războiului pentru talente” vor fi cei care investesc în designul rolurilor și în cultura organizațională și oferă mai mult decât simple corecții salariale.

Tendințele forței de muncă în 2026

Dinamica forței de muncă rămâne relativ echilibrată. În 2025, 37 la sută dintre companii și-au extins personalul, 38 la sută l-au menținut stabil și 25 la sută au redus numărul de angajați. Majoritatea creșterilor au fost limitate la 1-6 la sută. O creștere mai semnificativă, de peste 15 la sută, a fost raportată de 22 la sută dintre companiile aflate în expansiune.

30 la sută dintre respondenți au în plan să crească numărul de angajați în 2026. Dezvoltarea afacerii rămâne principalul motiv al angajărilor, deși la niveluri ușor mai scăzute față de anii precedenți.

Cererea de recrutare este cea mai puternică în inginerie și producție, în timp ce intențiile de angajare în departamentele de relații cu clienții au scăzut. Ar putea fi un semn al consecințelor automatizării, având în vedere că 44 la sută dintre companii plănuiesc integrarea AI în acest domeniu.

Atragerea talentelor, în special în IT și vânzări, rămâne o provocare – din cauza așteptărilor salariale (considerate nerealiste de 49 la sută dintre angajatori), dar și a unui deficit real de competențe: jumătate dintre companii raportează lipsa de experiență specifică domeniului a candidaților. Angajarea din țări non-UE/ SEE (Spațiul Economic European) rămâne limitată, dar stabilă. Este preferată de șase la sută dintre companii pentru white-collars și 15 la sută pentru blue-collars.

Direcția evoluției afacerilor și a AI

Investițiile în tehnologie cresc. 38 la sută dintre companii susțin activ și plănuiesc să extindă utilizarea AI, față de 35 la sută în 2025. Lansarea de noi sisteme IT și AI se numără printre măsurile cu cea mai rapidă creștere adoptate pentru a răspunde provocărilor de HR. Mai mult de jumătate dintre liderii de business prevăd o scădere potențială a numărului de locuri de muncă din cauza automatizării.

Principalele domenii în care AI va fi utilizat în 2026 sunt managementul personalului și HR, analiza de piață, planurile și strategiile de dezvoltare, marketing și publicitate, finanțe și contabilitate și servicii clienți/ suport. Totuși, circa o treime dintre companiile respondente nu au o viziune clară asupra utilizării AI.

Cele mai mari beneficii ale AI pentru respondenți sunt automatizarea sarcinilor repetitive, procesarea mai rapidă a datelor, predicții mai precise și productivitate ridicată a muncii. În același timp, apar provocări precum lipsa personalului calificat pentru a lucra cu AI, costul ridicat de implementare și operare, dar și neîncrederea managementului în beneficiile sale.

Optimismul privind veniturile a scăzut de la 43 la sută, anul trecut, la doar 34 la sută pentru 2026, iar incertitudinea aproape s-a dublat (19 la sută). Contracția marjelor comerciale și scăderea cererii  sunt noile provocări principale ale mediului de afaceri, alături de presiunea salarială.

Cercetarea Randstad România HR Trends 2026 se bazează pe un sondaj realizat în rândul a peste 217 lideri de business din multiple industrii, în perioada octombrie – decembrie 2025. Randstad colaborează cu firma globală de cercetare și analiză Evalueserve.

DESPRE RANDSTAD

Prin cele patru specializări ale sale – Operațional, Profesional, Digital și Enterprise -, le oferă clienților forța de muncă de care au nevoie. Cu sediul central în Țările de Jos, operează pe 39 de piețe și are circa 40.000 de angajați. În 2024, a sprijinit peste 1,7 milioane de persoane să-și găsească un loc de muncă.

Randstad România este prezentă în București, Slatina, Sibiu, Brașov și Timișoara și deservește companii care caută un partener de HR cu perspective aprofundate asupra pieței, instrumente apreciate la nivel mondial și expertiză locală, pentru nevoile lor de forță de muncă, de la recrutare la muncă temporară, mobilitate internațională, outsourcing, programe de dezvoltare, outplacement și consultanță. Echipa sa este formată din peste 100 de profesioniști, care contribuie la mai mult de 2.500 de angajări pe an.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.