Antreprenorul care s-a lansat în afaceri cu “7 kg de miez de nucă și o cergă”, primite de la bunica lui, și a construit un business de milioane

“Nu vă gândiți la ce nu aveți, gândiți-vă la ce aveți!”, este credința după care Ioan Daniel Bălan s-a ghidat în viață. De la copilul sărac, care mergea la școală cu pantofii rupți, a ajuns să conducă o afacere 100 la sută românească, dezvoltată în 18 ani, cu 110 angajați, o cifră de afaceri de aproape 34 de milioane de lei (în 2019) și o piață de desfacere nu doar în România, ci și în Europa.

Această credință l-a purtat pe proprietarul Megatitan – o companie ce oferă servicii premium de debitare laser, îndoire sau ștanțare a pieselor din oțel, inox și aluminiu – și în vremuri de criză. “În aceste luni pline de incertitudini, echipa are nevoie de unitate, iar oamenii au nevoie, o dată în plus, de un lider în mijlocul lor, nu izolat în <turnul de control>. Suntem într-un război psihologic și economic și am tratat cu prudență fiecare informație, gândind de două ori înainte de a face ceva. Mă străduiesc să fiu sprijin și model pentru fiecare coleg”, spune Ioan Daniel Bălan.

El consideră că are deja cel mai important lucru: nu angajați, ci o comunitate, alături de care s-a adaptat și el, și produsele create de compania sa. De la începutul pandemiei, Megatitan a început să producă tăvițe dezinfectante ce pot fi plasate la intrarea în case și apartamente, dar și în magazine, farmacii, spații publice, pentru a crea un filtru dezinfectant și pentru a contribui la diminuarea răspândirii virusului.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

Aproape 1.000 de astfel de produse au fost donate unităților din prima linie și vor fi disponibile în curând și spre vânzare. Acestora li se va adăuga și o altă linie, de dispozitive speciale de aproape un metru înălțime, pentru dezinfectarea mâinilor, acționate prin pedala de la bază, recomandate pentru locurile cu o densitate și trafic ridicat, de la școli și companii, până la stații de autobuz, gări sau aeroporturi.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Proprietarul Megatitan consideră că este important să creezi ceva, prin munca ta, și pentru cei din jur. Este mândru că a reușit prin forțe proprii, după ce a pornit dintr-o familie cu posibilități materiale reduse, și se declară recunoscător celor care i-au fost alături, precum soția sa, Maria, nu doar parteneră de viață, ci și de afaceri. Crede că, indiferent cine ești și de unde provii, este esențial să înveți. Acesta a fost, de fapt, primul pas spre omul de succes de astăzi.

“Eram un copil sărac din Negrilești, care mergea la școală cu papucii rupți, dar am învățat foarte bine, pentru că iubeam cartea. Eram cel mai mare dintre cei cinci frați. Îmi amintesc că în clasa a VI-a am câștigat un concurs pe județ și trebuia să-mi ridic premiul. Dar, apropo de papuci, pentru că nu aveam unii buni, mama nu m-a lăsat să merg așa. Nici nu aveam mijloace să-mi cumpere alții. Așa că profesoara mi-a adus ea premiul acasă, un ceas și un joc de șah”.

Din acest motiv, nici când s-a tras la sorți și a primit el un loc într-o tabără la mare, mare lucru pe vremea aceea, nu a putut merge. “M-am dus la mama și am întrebat-o dacă mă lasă. A început să plângă. Mi-a zis că nu mă poate lăsa pentru că ar trebui să-mi cumpere șlapi și pijamale și nu avea bani. Am fost trist”, își amintește acum, însă spune că fără aceste experiențe nu ar fi fost omul de astăzi, care să știe să aprecieze lucrurile și valorile cu adevărat importante.

Când era copil, se gândea că ar putea deveni cojocar, iar înainte de treapta a doua ar fi vrut să renunțe la liceu, în favoarea unei școli profesionale, pentru a învăța o meserie. Totuși, a mers mai departe, a dat examenul de treaptă și a absolvit cei patru ani. S-a angajat la unul dintre primii antreprenori din Negrilești (județul Bistrița-Năsăud), care avea o moară. Tot atunci s-a gândit să se apuce de negustorie, în perioada în care toată lumea făcea comerț cu Ungaria.

“Pentru că nu aveam ce să vând, m-am dus la bunica mea, o țărancă înțeleaptă, și i-am zis: <bunică, dă-mi și mie să vând ceva în Ungaria>. Și am primit șapte kilograme de miez de nucă și o cergă. Atât avea și ea. Iar acela a fost capitalul cu care s-a făcut Megatitan. Pe parcurs, s-a mai împlinit un vis, o rugăciune din copilărie: aceea de a fi un om util societății. Nu știam atunci ce poate însemna asta, dar așa mă gândeam eu că e bine. Iată, ruga mi-a fost ascultată și vreau să fiu util societății. Oricând pot ajuta cu o vorbă bună, un sfat, sunt gata să o fac, pentru oricine”.

Din poziția în care este astăzi, încearcă mereu să ajute și a dăruit cu drag, prin compania sa, pentru numeroase proiecte sociale și educaționale. A fost, printre altele, sponsor al echipelor de robotică de la Colegiul “Petru Rareș” din Beclean, al Maratonului de al Bichigiu ori al primei curse a lui Tibi Ușeriu la Cercul Polar.

Articolul anterior

Companiile "taie" și din beneficiile acordate angajaților. Lucrurile s-ar putea îndrepta în lunile următoare

Articolul următor

Danezii de la Rockwool "înoată" împotriva curentului: lansează produse noi şi fac angajări în fabrica din România

Articole din aceeași categorie
Total
13
Share