Luna mai a adus o creștere a numărului de candidaturi la joburi cu peste 50 la sută față de aprilie și cu mai bine de 45 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut.
Odată cu relaxarea restricțiilor impuse pe perioada stării de urgență, a crescut și interesul românilor de a-și căuta un nou job sau, cel puțin, de a evalua ofertele angajatorilor. Dacă în lunile anterioare cele mai multe căutări erau pentru joburi remote sau work from home, în mai, românii au fost mai puțin interesați de această opțiune (-35 la sută mai puține căutări pentru joburi remote).
Angajații din transport, financiar, inginerie, vânzări și medical & farma au fost cei mai activi în căutarea unui nou loc de muncă, cu un volum total de căutări pentru aceste domenii de peste 120.000. Domeniile retail și BPO au înregistrat și ele un interes crescut din partea candidaților față de aprilie, cu peste 14.000 de căutări fiecare, pe fondul creșterii cu circa 45 la sută a numărului de posturi disponibile în aceste domenii, față de aceeași perioadă din 2019.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
Jobul vedetă al lunii mai, care a strâns cele mai multe candidaturi (2.321), vine de la Takko Fashion. Retailerul de îmbrăcăminte a căutat să recruteze prin BestJobs lucrători comerciali pentru magazinele sale. În mai, candidații s-au uitat mai ales la companiile din zona de energie, retail și farma. Printre companiile care au atras cei mai mulți candidați se numără Enel (3.556 candidați), Metro Cash & Carry (3.242), Dona Logistica, parte din grupul Dona (2.802), Takko Fashion (2.447), Deichmann (2.254) și Genpact (1.984).
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniu, conectează la piața muncii peste 2,5 milioane de profesioniști și are peste 25.000 de joburi active în orice moment, în țară și în străinătate.