Peste 800 de angajați vor fi preluați de Romgaz, iar obiectivul este ca producția de îngrășăminte chimice să fie reluată la capacitate în primul trimestru al anului viitor. Premierul Ilie Bolojan a anunțat finalizarea procedurilor după o vizită la Azomureș, unde a discutat despre reluarea activității combinatului și despre etapele care urmează după preluare.
Azomureș intră în etapa de repunere în funcțiune
În următoarele luni, instalațiile combinatului vor trece printr-un proces de revizii, expertizare și reautorizare.
„Este un pas important pentru reluarea producției de îngrășăminte chimice în România. După o perioadă în care combinatul nu a funcționat, în următoarele câteva luni va urma o etapă de revizii, cu expertizarea și reavizarea instalațiilor, având în vedere specificul acestora și perioada de timp în care acestea nu au fost utilizate”, explică Ilie Bolojan.
Dacă lucrările vor decurge conform planului, Azomureș ar urma să funcționeze la capacitate din primul trimestru al anului viitor și să asigure pentru agricultura românească o parte din îngrășămintele care acum sunt importate.
Gazele din Marea Neagră, legate de producția de îngrășăminte
Reluarea activității combinatului este legată și de dezvoltarea producției interne de gaze naturale. „Este și o investiție care se leagă de dezvoltarea producției interne de gaze. Odată cu gazele care vor fi exploatate din Marea Neagră, România va putea valorifica această resursă și în producția internă de îngrășăminte”, declară premierul.
Potrivit acestuia, reluarea producției este importantă pentru Azomureș, pentru agricultura românească și economia județului Mureș, prin creșterea predictibilității aprovizionării și, implicit, prin reducerea dependenței de importuri.