Schimbare la vârful Danone România: Oana Bejan preia conducerea operațiunilor comerciale ale companiei

de A M

Din luna iunie, Oana Bejan a devenit Country Topline Unit Leader la Danone România.

Cu o experiență de peste 18 ani în FMCG, Oana Bejan a coordonat, ca Head of Retail & Sales Force, echipa de vânzări a companiei și relația cu clienții de retail modern, și a adus valoare adăugată prin proiecte cross-funcționale menite să crească vânzările și să diferențieze compania pe o piață dinamică. În noul său rol, va coordona operațiunile comerciale ale companiei.

„Preluarea acestui rol într-un moment aniversar pentru Danone România este o onoare și o responsabilitate pe care o accept cu entuziasm. Vom continua să promovăm un stil de viață sănătos și să investim în inovație și sustenabilitate, și ne vom asigura că fiecare decizie pe care o luăm reflectă valorile noastre fundamentale. Angajamentul nostru de a sprijini comunitățile și de a proteja mediul va rămâne central în toate inițiativele noastre. Împreună cu echipa, vom continua să creștem și să inovăm, ca să ne asigurăm că Danone rămâne un lider de încredere pe piața din România”, declară noul Country Topline Unit Leader Danone România.

Oana Bejan și-a început cariera în Danone România în 2013. A ocupat funcții de conducere în departamentul de vânzări și a contribuit la dezvoltarea companiei și la consolidarea poziției de lider pe segmentele de iaurt și produse pe bază de plante.

Anul acesta, Danone România aniversează 25 de ani de producție locală. Fabrica din București, care a devenit cea mai performantă fabrică Danone din Europa, folosește 100 la sută lapte românesc de la gospodari și fermieri locali și asigură produse lactate pentru România și alte 14 țări europene.

Cu peste 96.000 de angajați și produse vândute în peste 120 de piețe, Danone a generat vânzări de 27,6 miliarde de euro în 2023. Portofoliul său include mărci internaționale de top (Actimel, Activia, Alpro, Aptamil, Danette, Danio, Danonino, Evian, Nutricia, Nutrilon, Volvic, etc.), și mărci locale și regionale (Aqua, Blédina, Bonafont, Cow & Gate, Mizone, Oikos și Silk).

Danone a achiziționat fabrica de lactate Miorița din București în 1996 și a produs primul iaurt în 1999, după trei ani de investiții în modernizare și retehnologizare. Compania este prezentă pe piața românească cu produse lactate proaspete (Danone, Activia, Danonino, Actimel), produse pe bază de plante (Alpro) și produsele alimentare pentru bebeluși și nutriție specializată (Aptamil, Milupa, Forticare).

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.