Sfatul agențiilor care aduc muncitori din Asia, pentru managerii din România: Înarmați-vă cu răbdare! Procesul de recrutare durează cel puțin trei luni

Conform unor date neoficiale, în 2021, numărul cererilor pentru muncitori din Asia a crescut cu 30 la sută, față de anul trecut, în condițiile în care Guvernul a stabilit un contingent de 25.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă din România, față de 30.000, în 2020.

Faptul că, pe piața recrutării de muncitori străini, cererea depășește cu mult oferta, în această perioadă, este confirmat de reprezentanții Lumo HR, o agenție din Sibiu, specializată în “importul” de personal asiatic pentru domenii dintre cele mai diverse, de la construcții, HoReCa sau producție, până la agricultură, curățenie/ menaj, retail ori transport.

“În ultimele luni, cererea pentru personal din Asia a explodat. Primim solicitări de la companii din diverse domenii de activitate, din toată țara – din Alba până în Botoșani și de la Timișoara până la Iași. Multe companii au nevoie de oameni imediat. Din păcate, nu este întotdeauna posibil să satisfacem aceste solicitări, fiindcă procesul de recrutare durează, în mod normal, trei-patru luni. De aceea, sugestia noastră pentru firmele care au în plan să angajeze muncitori din Asia este să-și facă planuri din timp”, spun reprezentanții Lumo HR.

Rata șomajului, în scădere abruptă

Una dintre explicațiile “crizei” de personal din Asia este faptul că, odată cu eliminarea majorității restricțiilor impuse de pandemie, numeroase domenii, în special HoReCa, și-au reluat activitatea în forță. Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă ANOFM erau disponibile, la jumătatea lunii iulie, 22.191 locuri de muncă, la nivel naţional, în vreme ce rata șomajului este în continuă scădere. În ianuarie, România avea 292.216 șomeri înregistraţi. La finalul lui mai, numărul lor ajunsese la 267.456.

Pentru 2021, Guvernul a stabilit un contingent de 25.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă din România, față de 30.000 în 2020. Decizia de reducere a contingentului a fost luată în baza datelor transmise de Inspectoratul General pentru Imigrări, care a observat o scădere a cererii pentru permise de muncă destinate muncitorilor asiatici, în cursul anului trecut.

Procesul de angajare a personalului asiatic, pas cu pas

Primul pas pe care îl vor face companiile ce doresc să angajeze personal din Asia va fi semnarea contractului cu firma de recrutare. Urmează crearea profilului candidatului, selecția CV-urilor și întocmirea fișei postului și semnarea contractului de angajare, conform legislației din țara de origine a angajatului. După  obținerea avizului de muncă în România, avizul de muncă este expediat în țara de proveniență a angajatului și este obținută viza de lungă ședere în scop de muncă. În final, după sosirea angajatului în România, trebuie  obținut permisul de ședere temporară.

DESPRE LUMO HR 

Este o companie specializată în recrutarea personalului din Asia, pentru diverse domenii de activitate, și un partener de încredere pentru orice tip de afacere. Prin buna cunoaștere a cadrului legislativ ce reglementează șederea și munca cetățenilor străini în România, le oferă angajatorilor servicii complete de recrutare și plasare a forței de muncă.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share