Aflată în topul companiilor cu capital exclusiv românesc, Compa a decis să prelungească parteneriatul cu BC CSU Sibiu, pentru viitorul sezon.
Decizia conducerii companiei vine la câteva zile după încheierea primului sezon de parteneriat, sezon în care baschetbaliștii sibieni au câștigat Cupa României și au devenit vicecampioni naționali la baschet masculin.
Compa a devenit, din sezonul 2018/2019, una dintre companiile cele mai puternic implicate în susținerea echipei de baschet din Liga Națională. Parteneriatul s-a dovedit a fi benefic ambelor părți, astfel că întreaga echipă a fost invitată, ieri, la sediul companiei, iar conducerea Compa a anunțat parafarea continuării colaborării și pentru următorul sezon.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
„Felicit întreaga echipă pentru rezultatele extraordinare obținute în acest sezon și pentru toate bucuriile și emoțiile pe care ni le-a oferit în ultimele zece luni. Ați reușit să aduceți la Sibiu Cupa României și sunteți vicecampioni naționali. Dar dincolo de aceste două trofee, ați reușit să strângeți în jurul vostru o comunitate și mai mare de suporteri înflăcărați și devotați, acești oameni minunați care mențin viu spiritul CSU și care îl transmit mai departe, generațiilor următoare. Suntem extrem de mulțumiți de parteneriatul început cu BC CSU Sibiu, așa că ne dorim să continuăm împreună și în sezonul următor, cu o implicare și mai mare din partea noastră”, declară Ioan Deac, președintele Consiliului de Administrație și directorul general al firmei Compa.
„Suntem fericiți să avem alături de noi parteneri de nădejde, parteneri de top, pentru că se pare că e contagios. După un prim an în care am derulat acest parteneriat, cu multă implicare și dorință de a obține rezultatele cele mai bune, reușim să fim pe podiumul Ligii Naționale, iar Compa – în top 3 companii cu capital exclusiv românesc. E o mândrie pentru noi să avem alături o companie sibiană cu un asemenea renume la nivel național și internațional și mă bucur că ne vom putea baza în continuare pe sprijinul Compa”, afirmă Horațiu Floca, directorul BC CSU Sibiu.
Compa livrează componente și subansamble în 24 de țări de pe patru continente și a semnat parteneriate puternice, pe termen lung, cu companii de top din industria de automobile și nu numai. Printre ele se numără Bosch, Continental, Dacia-Renault, Daikin, DMG, Delphi, Garrett, Group Haulotte, Joyson Safety Systems, Jtekt, Schaeffler Group, ThyssenKrupp Bilstein sau ZF.