Simona Halep a anunțat, aseară, la Cluj-Napoca, după meciul pierdut în primul tur al turneului Transylvania Open, că se retrage din tenis.
De-a lungul carierei, Simona Halep a câştigat 24 turnee WTA, inclusiv două de Mare Șlem, la Roland Garros, în 2018, şi Wimbledon, în 2019. Cea mai bună jucătoare de tenis din istoria României a mai jucat 18 finale WTA la simplu.
A cucerit și un titlu la dublu, la Shenzhen, în 2018, alături de Irina Begu, și a pierdut o finală, la Montreal, în 2016, cu Monica Niculescu. În total, a jucat în circuitul feminin 817 meciuri, dintre care a câştigat 579. A fost cea mai bună jucătoare din lume, conform clasamentului WTA, timp de 64 de săptămâni.