Blocul Naţional Sindical (BNS) le propune liderilor sindicali să transmită angajaţilor din economia românească, din instituţiile de stat şi din mediul privat, un instrument pentru realizarea unui clasament al tuturor angajatorilor, privaţi şi publici, care să arate cât de mult respectă aceştia drepturile lucrătorilor.
Instrumentul este un chestionar de evaluare a angajatorului de către lucrător, care cuprinde 155 de întrebări şi care trebuie completat de angajaţi o dată pe an. Întrebările sunt structurate pe cinci categorii ale drepturilor angajaţilor: dreptul la condiţii de muncă şi de ocupare decente şi echitabile, dreptul de asociere liberă în organizaţii sindicale/ dreptul la negociere colectivă, dreptul la sănătate şi securitate în muncă, dreptul de a participa la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă, dreptul la informare şi consultare, inclusiv în cadrul procedurilor de concediere colectivă.
Potrivit preşedintelui BNS, Dumitru Costin, chestionarul este disponibil tuturor angajaţilor interesaţi. „Este un instrument prin care lucrătorii din companii sau din instituţii publice, organizaţi sau nu în structuri sindicale, pot să obţină un diagnostic privitor la modul în care angajatorul lor respectă drepturile fundamentale ale lucrătorilor. Am introdus acest instrument tocmai în ideea de a conştientiza, pe de o parte, care sunt acele drepturi fundamentale ce trebuie să se regăsească la nivelul unui angajator – companie sau instituţie publică – şi pentru a vedea în ce măsură ele sunt respectate”, afirmă Dumitru Costin, citat de Agerpres.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Clasamentul le va oferi angajaţilor posibilitatea să verifice, atunci când intenţionează să se angajeze la o instituţie de stat sau la o companie privată, dacă acel angajator se află în coada listei privind respectarea drepturilor angajaţilor. Acesta a prezentat şi două proiecte de lege redactate de BNS, sub coordonarea lui Alexandru Athanasiu – unul privind modificarea şi completarea Legii nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare şi consultare a lucrătorilor, iar celălalt privind participarea lucrătorilor la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă.