În urma câștigării Bursei George Enescu, oferită de Institutul Cultural Român, soprana Cleopatra David desfășoară o rezidență artistică la Cité Internationale des Arts din Paris, cea mai mare și mai complexă entitate de acest fel din lume.
Inițiativa sa, dedicată interpretării și cercetării muzicale, aduce în prim-plan creația enesciană și pe cea contemporană și oferă o perspectivă reîmprospătată asupra evoluției și confluenței artelor.
În ultimii ani, cariera Cleopatrei David s-a concentrat pe consolidarea sectorului cultural independent din România, în special pe producția de operă. Este angajată a Filarmoncii George Enescu din București, unde, în colaborare cu încă trei colegi, a realizat proiectul ce a adus Marca Patrimoniului European pentru Ateneul Român.
A obţinut titlul de doctor în 2010, la Universitatea Națională de Muzică București, și a cântat și a susținut masterclassuri în România, Marea Britanie, Franța, Italia, Finlanda, Armenia și India. Participă cu prezentări la conferințe internaționale și publică articole și studii în reviste de specialitate.
