Sorin Faur lansează prima și cea mai completă  carte de soluții practice de motivare și retenție pentru piața muncii din România

Trainer, expert Resurse Umane și psiholog, Sorin Faur lansează, joi, 8 iunie, la Cărturești Carusel, cartea “Motivarea și retenția angajaților. Strategii, metode și soluții practice”, prima și cea mai  completă carte de soluții practice de motivare și retenție pentru piața muncii actuale din România.

Este o carte adresată unui public larg interesat de acest subiect – specialiștilor și directorilor HR implicați în proiecte pentru motivarea și engagement-ul angajaților, managerilor operaționali, antreprenorilor, dar și consultanților în programe de motivare și retenție – și oferă un mix de soluții și ghidaj pentru a traversa cu bine această perioadă de criză pentru piața muncii, în care soluțiile din trecut pentru retenția și motivarea angajaților nu par să mai funcționeze.

“În contextul muncii remote sau hybrid, cu specificitățile generației Z, cu apariția programelor de inteligență artificială tip AI, piața muncii este într-un context nemaiîntâlnit și complicat: fără profesionalizarea departamentelor de HR, fără creativitate și interdisciplinaritate, companiile vor fi în mare dificultate. Riscă să piardă angajați, business și poziție pe piață. Cuvintele-cheie acum, pentru a face performanță într-o lume dinamică si plină de incertitudine, sunt motivația și retenția”, spune Sorin Faur.

Sorin Faur are peste 23 ani experiență în domeniul Resurselor Umane, timp în care a fost implicat în proiecte complexe de consultanță și management, în arii precum: motivare și retenție, managementul performanței, assessment centers și diagnoză organizațională, managementul schimbării și optimizare organizațională, politici și proceduri de HR, training și dezvoltare personală, recrutare și selecție. Ca antreprenor, a fondat și coordonează Academia de HR, companie specializată în training, recrutare și consultanță resurse umane.

Prietenii noștri de la Generix Group Romania ne susțin să descoperim, în fiecare zi, oameni care inspiră. Poți afla mai multe despre ei aici: https://bit.ly/3oWaG8b

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share