vineri, septembrie 4, 2026

S&T România preia Fair Value Com și devine lider pe piața implementărilor de soluții SAP

de A M

Fair Value Com, companie românească cu o cifră de afaceri de peste 11 milioane de lei, în 2017, a fost preluată integral de S&T România, subsidiara locală a furnizorului de sisteme și integrator de soluții software austriac, care a dobândit, astfel, poziția de lider pe piața implementărilor de soluții software SAP din România.

Fair Value Com a dominat, în cei 13 ani de la înființare, segmentul companiilor private utilizatoare de SAP, cărora le-a asigurat implementarea și mentenanța acestor soluții. Deși activitatea a fost susținută de un număr relativ mic de angajați – 19, în 2017 -, compania a dezvoltat un portofoliu important de clienţi și a realizat 35 de implementări SAP în cinci industrii diferite.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Asistența juridică a Fair Value Com în această tranzacție a fost asigurată de Alexandru Rusu, Partener în cadrul bpv Grigorescu Ștefănică, prin suportul juridic acordat în revizuirea și negocierea documentelor tranzacției. Aceasta s-a derulat pe parcursul a câteva săptămâni, în perioada iulie-august 2018. „A fost important pentru noi să avem alături un partener de încredere, care să ne asigure consultanța juridică necesară încheierii tranzacției, în condițiile în care timpul a fost unul neobișnuit de scurt pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare și a fost nevoie de o viteză de reacție ridicată”, declară Metodiu Mehmet, fondator Fair Value Com.

bpv Grigorescu Ștefănică are în portofoliu unele dintre cele mai sonore nume din industria de IT pe plan internațional. În ultimii doi ani, avocații bpv Grigorescu Ștefănică din echipa TMT au oferit consultanță juridică pentru companii precum Google, Atos, Amazon, Facebook, Hootsuite, Garmin, Zitec, FintechOS, Fullscreen Digital, Autodesk, Mapbox,  Acton sau Riverbed Technology. În 2016, a aniversat zece ani de la înființare.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.