OTP Bank România a înregistrat un progres semnificativ în procesul de transformare a culturii organizaționale și stabilește un nou standard la nivelul industriei bancare locale, arată studiul de Diagnoză Culturală realizat de compania de consultanță organizațională Human Synergistics România.
Față de studiul inițial, realizat în 2015, ediția din 2023 evidențiază tranziția realizată de OTP Bank România de la un comportament organizațional defensiv la unul constructiv, ca efect al programelor de cultură internă implementate în ultimii opt ani.
„Este cel mai notabil proces de transformare culturală din industria bancară locală. Progresul a venit ca urmare a unor proiecte cu un scop bine stabilit, susținute de conducerea băncii, implementate optim de specialiști dedicați și acceptate cu o mare deschidere de cei care reprezintă inima băncii, propriii angajați”, spune Iuliana Stan, sociolog, consultant de cultură organizațională și Managing Partner Human Synergistics România, compania care a facilitat implementarea studiului și care lucrează cu majoritatea companiilor din industria bancară pentru studii asemănătoare.
- Majoritatea profesioniștilor HR folosesc instrumente de inteligență artificială în munca lor. ChatGPT, cel mai folosit
- Două treimi dintre angajați traversează o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional. Cel mai mult îi afectează că nu câștigă suficient și instabilitatea politică
- Microsoft, Google, Continental, Oracle și Bosch, cei mai doriți angajatori în România, în 2025
Pentru a evalua progresele înregistrate în procesul de transformare a culturii companiei, studiul este realizat pe baza modelului de cercetare circumplex. La începutul procesului de îmbunătățire a culturii, predominau comportamentele defensive (agresive și pasiv-agresive), cu accent îndeosebi pe stilurile „competitive” și „opoziționale”. Au urmat ani în care s-a lucrat cu prioritate la facilitarea unei schimbări de cultură organizațională, iar în prezent stilurile constructive, respectiv „autodezvoltare”, „încurajare umanistă” și „afiliere”, au creșteri semnificative și sunt la cele mai înalte niveluri evidențiate în analiză.
„În ultimii ani, OTP Bank a făcut pași importanți în dezvoltarea organizațională, cultivând o cultură sănătoasă, care prioritizează bunăstarea angajaților, alături de obținerea unor rezultate de înaltă calitate. Prin managementul volumului de muncă și alinierea priorităților în zone diferite de activitate, am promovat un mediu care încurajează comportamentul productiv și constructiv. Ne concentrăm în continuare pe menținerea unui loc de muncă în care angajații se dezvoltă și simt că este apreciată contribuția lor”, declară Diana Mișa, director executiv OTP Bank România.

OTP Bank a urmărit progresul programelor organizaționale prin multiple canale de colectare a feedback-ului de la angajați. În studiile anuale care evaluau nivelul de angajament al angajaților, banca și-a creat o misiune din a aborda cu consecvență dimensiunile ce aveau nevoie de mai multă atenție pentru a fi îmbunătățite.
Un exemplu concludent este modalitatea în care banca a gestionat un subiect important pentru angajați: volumul de muncă. În 2021, 60 la sută dintre angajații OTP Bank considerau că volumul lor de muncă este gestionabil. În 2022, după acțiuni concrete de eficientizare și/ sau automatizare a unor procese importante din organizație, percepția celor care considerau că volumul de muncă este gestionabil a crescut cu 14 la sută, la 74 la sută.

La realizarea studiului, derulat între 20 aprilie și 19 mai, au participat 901 angajați OTP Bank România, din diferite structuri ale băncii. Studiul s-a bazat pe instrumentul de analiza dezvoltat de Human Synergistics și a avut o rată de răspuns de 67 la sută.
În 2022, Human Synergistics a efectuat un studiu amplu privind cultura organizațională a companiilor din România, din diverse industrii. Au rezultat date care înclină Cultura Organizațională din România spre un spectru constructiv, „Umanist Încurajator”, imagine de ansamblu caracterizantă și pentru OTP Bank România.
DESPRE OTP BANK
Este subsidiara OTP Group, o bancă universală cu prezență în Europa Centrală și de Est. Oferă soluții financiare complete în segmentul retail și corporate. În România, membrii Grupului OTP sunt OTP Bank România, OTP Consulting, OTP Leasing, OTP Asset Management, OTP Factoring, OTP Advisors și Fundația OTP Bank România.