Anul acesta, Agenția de traduceri Swiss Solutions a fost listată în Top 20 – cei mai importanți furnizori de traduceri, alături de alte companii de prestigiu din Europa de Est.
Pentru a monitoriza piața traducerilor, Common Sense Advisory (CSA), cu sediul central în Cambridge, Massachusetts (SUA), realizează, anual, un top al companiilor care furnizează servicii de traduceri. Timișorenii de la Swiss Solutions au intrat în acest clasament cu o cifră de afaceri de 1,79 milioane de dolari. Topul din 2016 cuprinde o privire de ansamblu asupra distribuției de servicii de traduceri și conexe acestora, o analiză a performanței financiare ale celor mai vizibile companii din lume și o listă a furnizorilor de top, la nivel global și regional.
Raportul analizează piața traducerilor începând cu ianuarie 2015 și până în decembrie 2015. Conform acestuia, industria traducerilor aduce venituri de peste 40 de miliarde de dolari, în fiecare an. „Am fondat compania în 2004, alături de soția mea. Am pornit de la două principii relativ simple: oferirea unor servicii de calitate și crearea unor relații bazate pe comunicare și transparență cu clienții noștri. Am evoluat pas cu pas, cu fiecare client și proiect, am încercat să fim întotdeauna la zi cu tehnologia specifică domeniului nostru și ne-am specializat în diverse domenii. Rezultatul este că astăzi avem 45 de angajați, lucrăm cu majoritatea companiilor de top din România, precum și cu mai multe companii la nivel global, în sectoarele automotive, banking și medical. Includerea în acest clasament este o confirmare a eforturilor și muncii depuse în acești 12 ani, dar și un rezultat care ne provoacă să fim în fiecare zi mai buni”, declară Florin Grünberg (foto), Manager General Swiss Solutions.
Clasamentul celor mai importanți furnizori de traduceri cuprinde informații despre 18.500 de furnizori de traduceri și software pentru traduceri, din 137 de țări.
DESPRE SWISS SOLUTIONS
Este un furnizor de servicii de traducere cu sediul central în Timișoara și cu birouri în București, Arad și Frankfurt. Din 2004, și-a centrat activitatea pe oferirea de traduceri specializate în peste 80 de limbi, din diverse domenii, precum automotive, medicină și farmacie, juridic, economic, inginerie, IT și marketing. Traducerile sunt realizate exclusiv cu traducători nativi. În acest moment, echipa este formată din peste 3.000 de colaboratori la nivel global. Compania oferă, pe lângă serviciile de traducere, și servicii de interpretariat, corectură, editare de text, DTP și legalizare a traducerilor. Din 2015, și-a extins operațiunile la nivel internațional și a deschis un sediu în Frankfurt, Germania. Acest pas a dus la dezvoltarea unor noi relații de colaborare cu companii din întreaga lume, precum și consolidarea unor relații mai vechi.