Eficiența energetică se referă la modalităţile prin care putem obţine acelaşi beneficiu (lumină, încălzire, mişcare, etc.) folosind mai puţină energie. Despre eficienţa energetică se vorbește de foarte mult timp. Motivul …
energie
-
-
Bursa de cariere
MOL recrutează 180 de absolvenți cu experiență profesională de cel mult un an
de A Mde A MDe la lansarea programului Growww, peste 2.000 de tineri din întreaga lume au fost angajați de MOL, care a înregistrat, în 2017, cea mai mare rată de retenție a celor …
-
Primul și cel mai important pas pentru economia de energie și creșterea eficienței energetice în companie este legat de cunoașterea consumului existent. Dacă nu poți măsura, nu poți îmbunătăți! Lucian …
-
Începutul anului a însemnat emoţie, dar şi ambiţia de a ajunge în etapa finală, pentru cele 16 echipe care s-au înscris la ediţia 2018 a competiţiei Energy Challenge, organizată de …
-
Din 1 februarie, Libuše Jurečková se ocupă de operațiunile financiare, de controlling, de raportare a rezultatelor financiare și de managementul riscului ale Grupului CEZ în România, în calitate de director …
-
Carieră
VIDEO. CEZ: Uniforme „Made in Romania”, pentru angajații din Centrele de Relații cu Clienții
de A Mde A MGrupul CEZ în România a lansat colecția de vestimentație profesională made-to-measure, pentru angajații din Centrele de Relații cu Clienții, în contextul unui proces mai amplu de modernizare și reorganizare a …
-
Consiliul de Administraţie al Electrica SA a aprobat, vineri, revocarea Iulianei Andronache din funcţia de director financiar al companiei. În locul Iulianei Andronache a fost numit Mihai Darie (foto), pe …
-
Atunci când s-a lansat în afaceri, în 2011, Andy Bogdan Bindea nu bănuia că business-ul său – care se ocupă cu furnizarea și instalarea de panouri solare – va ajunge …
-
Compania E.ON România, împreună cu instituţiile de învățământ superior și asociațiile studențești partenere, încurajează tinerii care urmează studii universitare să utilizeze și să valorifice informaţiile dobândite pe parcursul facultății, și …
-
Antreprenor
Un termosistem smart ce reduce umezeala și produce energie, câștigătorul competiției regionale PowerUp!
de A Mde A MÎn timpul finalei regionale a PowerUp!, prin concursul InnoEnergy, juriul a selectat cel mai bun proiect de startup din domeniul inovațiilor legate de energie. Câștigătorul competiției regionale este inovația Homepod, …
-
Michele Abbate este noul director general al Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, cele două companii de furnizare deţinute de grupul Enel în România. Michele Abate activează de peste 25 …
-
Studenții din ciclurile de licență, master și doctorat ai Universității Politehnica din București (UPB), din cadrul Facultății de Energetică, vor fi implicați în proiectele companiei Deloitte în domeniul energiei și …
-
Compania care asigură 30 la sută din consumul de energie al Sistemului Energetic Național si 95 la sută din producția de lignit din România, angajator a peste 14.000 de specialiști …
-
Antreprenor
PowerUp! By InnoEnergy: Număr record de înscrieri la cel mai mare concurs de startup-uri din sectorul energetic
de A Mde A MPeste 100 de companii şi-au manifestat interesul pentrua participa la cea mai mare competiție din Europa Centrală, pentru startup-uri care dezvoltă soluții din sectorul energetic. Pentru a se înscrie în …
-
Antreprenor
PowerUP!: Finanțare de 150.000 de euro, pentru startup-uri în domeniul energiei sustenabile
de A Mde A MFolosirea energiei solare pentru reducerea costurilor de încălzire a clădirilor, a pompelor de căldură și un adaptor de căldură brevetat sau un proiect care să permită reducerea consumului de energie …